Mărturii din linia întâi: Despre disperarea, deznădejdea și sentimentul de vinovăție al principalilor actori din epicentrul pandemiei de coronavirus: „Nimeni nu scapă fără traume”

Orașul New York, Statele Unite, a devenit zona cea mai afectată de pandemia de coronavirus. Peste 14.600 de oameni au murit. Aici, o inimă încetează să bată la fiecare trei minute. Mai mulți tehnicieni medicali de urgență, așa cum se numesc ei acolo, au vorbit pentru Business Insider despre presiunea continuă, nivelul de stres ca niciodată până acum, incertitudinile, vinovăția și expunerea constantă la pericolul morții. Toate își pun amprenta asupra sănătății mentale a angajaților din Sănătate acolo, dar și peste tot în restul lumii.

Paramedic: „Nimeni nu scapă fără traume”

Anthony Almojera, locotenent în Serviciile Medicale de Urgență ale Departamentului de Pompieri din New York, lucrează ca paramedic de 17 ani. Mai devreme luna aceasta, el trebuit să ajungă într-un apartament în care o femeie de vreo 50 de ani încerca să-și resusciteze mama în vârstă de vreo 70 de ani. Aceasta prezenta de zile bune simptome de COVID-19.

Când tehnicienii medicali de urgență (EMT) o resuscitau pe femeie, Almojera a întrebat-o pe fiica acesteia dacă mai e bolnav cineva din familie.

„Voi ați venit aici și joi și i-ați făcut același lucru tatălui meu”, a răspuns ea.

„Tatăl tău a murit joi și acum, duminică, mama ta e căzută pe podea?”, i-a spus Almojera fiicei. S-a întors apoi grăbit la colegii săi: „Vă rog spuneți-mi că are puls”. Privirea lor, însă, a arătat totul. Femeia murise.

Oamenii din New York care răspund apelurilor de urgență văd zi de zi astfel de tragedii, în ceea ce lideri de sindicate au ajuns să numeasă „zonă de război”.

„Vedem mai multe cadavre decât am fost nevoiți vreodată să vedem. Nu doar că volumul de muncă e mai mare, dar efectele a ceea ce se petrece acum se vor resimți mult după ce criza va fi trecut. Va fi un impact psihologic asupra tehnicienilor și paramedicilor pe care nu-l vom putea înțelege mult timp de acum încolo”, a susținut Michael Greco, vicepreședinte în filiala unui sindicat al pompierilor. Almojera, la rândul său vicelider într-o filială sindicală, a fost chiar mai franc: „Nimeni nu scapă fără traume”.

Război cu un dușman care omoară la întâmplare

Unitățile EMS din New York răspund zilnic chiar și la 7.000 de apeluri la 911, iar numărul de stopuri cardiace a ajuns chiar și la 300 pe zi. În general, erau cam 4.000 de apeluri și 50-70 de stopuri cardiace pe zi.

Dar problema nu e doar volumul de muncă, ci faptul că dușmanul e mereu și mereu același.

„E același ucigaș. Lupt în acest război contra unui dușman care se plimbă pur și simplu și omoară oameni la întâmplare. Mă face să-mi pierd orice speranță. Cum să mă scutur de situația asta?”, a spus Almojera.

Dr. Charles Marmar, psihiatru și cercetător la New York University, susține că oamenii aflați în prima linie de luptă cu pandemia ajung să sufere de insomnie, epuizare, pierderea apetitului și simptome depresive ușoare.

Tulburarea de stres post-traumatic, în schimb, poate apărea la luni chiar ani după, a avertizat Laurie Nadel. Psihoterapeutul a mai explicat că e foarte dificil de anticipat efectele crizei COVID-19 asupra paramedicilor și asta pentru că pandemia nu este comparabilă cu vreo altă experiență traumatizantă de până acum: „Niciodată nu am mai prins o pandemie globală care să aibă capacitatea de a amenința efectiv fiecare om”.

„A rămas fără tată”

Antony Almojera își amintește că tot luna aceasta a mers în locuința unui bărbat de vreo 30 de ani care avea simptome severe de coronavirus. El lucra la un restaurant ce rămăsese deschis pe timpul pandemiei pentru serviciul de delivery. Avea nevoie de ani pentru a-și îngriji copila de 7 ani.

Resuscitarea, intubarea și restul tratamentelor de la paramedici au făcut ca omul să-și revină un pic. Salvatorii au căpătat încredere și l-au dus pe bărbat repede la spital.

„Ăsta o să ne reumple rezervorul de speranță. Am pierdut atât de mulți oameni, dar fata asta o să-l aibă în continuare pe tatăl ei alături”, și-a spus Almojera când încă mai era în casa omului.

Bărbatul a murit la spital.

„Nu mai are tată”, a spus paramedicul.

Dr. Shauna Springer, psiholog și expert în recuperarea din traume, a susținut că unii paramedici ajung să „fie compleșiți de o vină apăsătoare pentru că nu reușesc să salveze oamenii”: „Îmi spun că duc o povară grea, o mare responsabilitate atunci când pierd un pacient”.

Când moartea și distrugerea te pot lăsa indiferent

Michael Greco a susținut, la rândul său, că membrii EMS i-au spus că au ajuns să plece plângând acasă.

„E uman să fii trist și să empatizezi. În schimb, dacă starea ta psihologică e atât de rea încât devii indiferent la moartea și distrugerea din fața ochilor tăi, asta înseamnă că psihologic ai ajuns într-o zonă foarte dificilă”, a declarat Greco.

Almojera a mai povestit că, acum două săptămâni, au ajuns la casa unui bărbat care se plângea de dureri puternice în piept. Nu a vrut să fie transportat la spital. Câteva ore mai târziu, echipajul a fost chemat în aceeași locuiță și s-au gândit că, probabil, omul s-a răzgândit.

Când au ajuns acolo, însă, bărbatul era deja mort. Acesta și alte cazuri scot la lumină că unii dintre oameni se tem să mai ajungă la spital, fie pentru că nu cred că vor primi tratamentul potrivit, fie pentru că le e frică să nu ia coronavirus. Almojera crede că omul putea fi acum în viață dacă accepta de prima dată să fie dus la o unitate medicală.

Inimi frânte și neconsolate

„Angajații EMT și paramedicii se pricep să consoleze familiile când cineva apropiat moare”, a continuat Greco. Asta îi ajută să accepte faptul că au făcut tot posibilul pentru a salva pacientul, dar și pentru a sprijini familia. Nevoia de a păstra distanța, însă, a făcut ca acest ritual să devină imposibil.

Michel Greco își aduce aminte că, recent, paramedicii au intervenit în casa unui cuplu căsătorit de 50 de ani. Femeia murise.

„N-am putut nici măcar să consolăm soțul. Există o traumă psihologică. Ne vom termina ziua, ne vom face treaba, dar astfel de lucruri continuă să persiste”, a explicat Greco.

„Iar acum unul de-ai noștri e mort”

Pe 12 aprilie, angajații EMS au pierdut pe unul de-ai lor. Gregory Hodge lucra de 24 de ani și a fost printre miile de salvatori care au ajuns la fața locului când Turnurile Gemene au fost doborâte.

Hodge era „efectiv cel mai drăguț om de pe planetă”, unul care niciodată nu a ridicat vocea la nimeni „indiferent cât de critică era situația”, își amintește Almojera.

„Virusul ăsta e real – știam că e real, dar tot continuam să ne gândim ‘Ne descurcăm, putem să-i facem față’. Iar acum unul de-ai noștri e mort”, a mai spus Anthony Almojera.