Motivul pentru care Israelul dorește să se retragă de la Eurovision 2024 / Cum s-a ajuns la această decizie

Motivul pentru care Israelul dorește să se retragă de la Eurovision 2024 / Cum s-a ajuns la această decizie

Israelul amenință cu retragerea din competiție dacă i se va cere modificarea versurilor cântecului cu care s-a înscris, deși a fost validat pentru Eurovision 2024. La sfârșitul lunii ianuarie, peste 1.000 de muzicieni suedezi au solicitat Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU) să excludă Israelul de la ediția de anul acesta, organizată la Malmo, Suedia.

Israelul a amenințat cu retragerea din competiția Eurovision 2024

Acest avertisment al Israelului cu privire la retragerea sa vine după ce organizatorii au anunțat că au găsit o soluție la petițiile depuse cu privire excluderea din concurs, ca formă de protest faţă de războiul din Fâşia Gaza.

Discuțiile au fost generate și de versurile „October Rain”, melodie interpretată de Eden Golan. În cazul în care organizatorii Eurovision 2024 vor cere modificarea versurilor, care duc cu gândul la atacul sângeros comis de Hamas în octombrie 2023, Israelul se va retrage din competiție.

S-a cerut modificarea textului din motivul politizării unui concurs de muzică, lucru pe care organizatorii nu îl pot permite. Melodia interpretată de Eden Golan nu face referire cu exactitate la atacul terorist din octombrie anul trecut, însă în același timp nu există niciun dubiu că ele se referă la acest subiect, relatează Agerpres.

„Dansând în furtună,/ Nu avem nimic de ascuns./ Du-mă acasă/ Şi lasă lumea în urmă/ Şi îţi promit că asta nu se va mai întâmpla niciodată./ Sunt încă ud de la ploaia din octombrie,/ Ploaie de octombrie”, sunt doar câteva din versurile melodiei.

România nu va participa anul acesta la Eurovision

La sfârșitul lunii ianuarie, TVR a anunțat că România nu va participa la Eurovision anul acesta din cauza „constrângerilor financiare”.

„Constrângerile financiare şi dorinţa de a reprezenta România la un nivel performant sunt motivele pentru care Consiliul de Administraţie (CA) a decis ca TVR să nu participe la ediţia din acest an a Eurovision Song Contest (ESC)”, au transmis reprezentanți ai TVR.

După anunțul oficial al TVR cu privire la faptul că România nu va participa la Eurovision 2024, Mihai Trăistariu s-a revoltat, întrucât avea piesa deja pregătită la niște producători din Finlanda. El era convins că are melodia potrivită pentru a oferi țării un loc pe podium.

„Sunt foarte supărat. Ce aş mai putea spune despre TVR?! Sunt o adunătură de oameni, nu ştiu să facă nimic, nu sunt pricepuţi la nimic, nu ştiu să aducă valoare, să facă performanţă, să pună în valoare… Nimic! Ar trebui schimbaţi toţi, de la locomotivă până la ultimul vagon”, a spus Mihai Trăistariu.

Republica Moldova va fi reprezentată anul acesta la Eurovision de Natalia Barbu, cu piesa „In the middle”. Ea va urca pe scena Eurovision 2024 în prima semifinală, programată pe 7 mai.