Papa Francisc, aflat în vizită în Bolivia, aa vizitat un restautant Burger King. Suveranul Pontif nu a comandat un meniu fast-food, ci a mers să se schimbe, punându-și hainele specifice înaintea slujbei pe care a oficiat-o în piața din Santa Cruz, scrie FoxNews.
Managerul restaurantului s-a arătat încântat de solicitarea venită din partea anturajului papei. Burger King chiar a speculat momentul, postând pe contul de Facebook un mesaj de mulțumire pentru Papa Francisc pentru ca a ales localul drept sacristie.
Mai mult, o poză a Suveranului Pontif a fost alăturată logo-ului lanțului de restaurante fast-food cu următorul mesaj: “Există vizite care nu numai că aduc bucurie spiritului, dar îl și hrănesc”.
La câteva minute după ce se schimbase în restaurantul Burger King, șeful Vaticanului a criticat, în fața miilor de oameni strânși să-l asculte, consumerismul.