Probleme pentru Hillary Clinton. Unul dintre jurnaliștii care a provocat scandalul Watergate acuză Fundația Clinton: E corupție! (VIDEO)

Hillary Clinton este nevoită să răspundă unor grave acuzații, asta după ce jurnalistul Bob Woodward a susținut că Fundația Clinton este una coruptă. Nu este deloc o afirmație pe care candidata democrată ar putea să o ignore, căci vine din partea unuia dintre jurnaliștii ale căror dezvăluiri au dus la demisia președintelui Richard Nixon în 1974.

”Da, e corupție, e un scandal, iar ea nu a răspuns deloc întrebărilor. În schimb, s-a apucat să prezinte lucrurile bune pe care Fundația Clinton le-a făcut. Are ceva dreptate, dar încurcarea situației banilor plătiți pentru discursuri, Fundația Clinton și acțiunile Departamentului de stat pe care l-a condus sunt toate întrepătrunse și corupte”, a declarat Woodward în cadrul unei emisiuni televizate, potrivit breibart.com.

Unul dintre jurnaliștii care a provocat scandalul Watergate acuză Fundația Clinton: E corupție!

#DIRECT_ONE_ptmodl#

El a mai precizat că este o situație mai mult decât dezagreabilă și, cu toate acestea, nu există nicio investigație oficială, iar cei implicați au portițe de scăpare.

Jurnalistul a mai spus că, în opinia sa, acest scandal nu va decide soarta alegerilor.

Ultima oră
23:56 - Noul trend periculos de pe TikTok: usturoi crud în nas pentru a scăpa de congestie. Ce spun medicii despre efectele metodei virale
23:56 - Bolojan: „PSD a vrut să subordoneze PNL, cum s-a mai întâmplat. Dar liberalii au înțeles că românii nu vor să voteze clone” / Ce spune despre relația cu USR (VIDEO)
23:54 - România pregătește o campanie națională pentru deșeuri. Diana Buzoianu anunță fonduri europene de 19 milioane de lei
23:36 - Bolojan: Vechea coaliție PSD-PNL a fost doar pentru funcții. N-a făcut nimic / Eu am încercat să fac serios reforme și ați văzut reacția (VIDEO)
23:21 - Exercițiu de securitate major în Germania cu avioane Eurofighter. Autoritățile au simulat un atac ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie
23:15 - Bucureștiul ar putea avea un singur responsabil pentru căldură. Primăria Capitalei vrea să preia ELCEN
22:57 - Bolojan, despre acuzațiile PSD pe subiectul SAFE: Fac gălăgie că n-au soluții / Când deranjezi, cei deranjați nu-ți rămân datori (VIDEO)
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)