Ministrul român al afacerilor externe Bogdan Aurescu a găzduit vineri, 23 aprilie 2021, la București, în cadrul reuniunii Trilaterale pe teme de securitate România-Polonia-Turcia, o sesiune specială de lucru cu participarea miniștrilor afacerilor externedin Georgia, David Zalkaliani, și Ucraina, Dmytro Kuleba. Inițiativa de a invita cele două state partenere a aparținut șefului diplomației române, fiind pentru prima oară de la lansarea formatului trilateral când participarea este deschisă partenerilor regionali.
Discuțiile dintre cei cinci miniștri ai afacerilor externe au vizat aspecte legate de evoluțiile de securitate recente, marcate de masarea trupelor ruse la granița cu Ucraina și în Crimeea anexată ilegal, precum și implicațiile acestor acțiuni pentru securitatea regională și, mai ales, securitatea euro-atlantică.
Ministrul român Bogdan Aurescu, omologul polonez Zbigniew Rau și omologul turc Mevlüt Çavuşoğlu au transmis un mesaj unitar clar de reafirmare a sprijinului pentru integritatea teritorială și suveranitatea Georgiei și Ucrainei, în granițele recunoscute internațional ale celor două state, precum și pentru aspirațiile euro-atlantice ale celor doi parteneri. A fost evidențiat interesul comun de continuare a sprijinului și cooperării cu acești parteneri în vederea consolidării capacităților de apărare și creșterii rezilienței.
Ministrul afacerilor externe a subliniat faptul că România a fost și rămâne un susținător ferm al apropierii celor două state partenere de structurile euro-atlantice. Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a încurajat Georgia și Ucraina să continue să se angajeze în dialog cu aliații, și să utilizeze la maximum instrumentele de parteneriat puse la dispoziție de NATO. România va continua să ofere asistență celor două state pentru a putea continua seria reformelor, pentru a consolida capacitățile de apărare și pentru a spori reziliența împotriva provocărilor actuale.
La rândul lor, miniștrii de externe din Georgia și Ucraina au apreciat în mod deosebit invitația de participare la formatul trilateral de cooperare România-Polonia-Turcia și au evidențiat utilitatea și relevanța conferite de acest cadru de dialog pentru abordarea provocărilor de securitate din regiune. De asemenea, au menționat că discuțiile de la București reprezintă o bună oportunitate pentru identificarea de măsuri menite să consolideze securitatea și stabilitatea regiunii care să permită continuarea parcursului european și euroatlantic.