Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a catalogat drept „o încălcare a libertății religioase” decizia poliției israeliene de a-i interzice Patriarhului latin al Ierusalimului să intre în Biserica Sfântului Mormânt, în Duminica Floriilor catolice. Între timp, premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că patriarhul Pierbattista Pizzaballa va avea din nou acces imediat la Biserica Sfântului Mormânt.
„Decizia poliției israeliene de a-i interzice Patriarhului latin al Ierusalimului să intre în Biserica Sfântului Mormânt, în Duminica Floriilor catolice, este o încălcare a libertății religioase și a protecțiilor de lungă durată ce reglementează locurile sfinte.
Libertatea religioasă la Ierusalim trebuie să fie garantată fără excepție, pentru toate confesiunile. Caracterul multireligios al Ierusalimului trebuie protejat”, a transmis Kaja Kallas, pe rețelele sociale.
„Pentru prima dată de secole, liderii Bisericii au fost împiedicați să oficieze liturghia din Duminica Floriilor în Biserica Sfântului Mormânt”, a anunțat Patriarhia Latină a Ierusalimului, duminică.
Însă reprezentanții premierul Netanyahu au transmis că decizia poliției israeliene a fost motivată de „securitate” și nu a avut nicio „intenție răuvoitoare”
Luni, premierul israelian a anunţat că patriarhul latin al Ierusalimului, cardinalul Pierbattista Pizzaballa, va avea din nou acces imediat la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
„Am dat instrucțiuni autorităților competente să-i acorde cardinalului Pierbattista Pizzaballa un acces total și imediat la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim”, a transmis Netanyahu, pe rețeaua X.