Șeful AIEA și-a încheiat vizita la Teheran, unde a evaluat programul nuclear al Iranului. Cornel Feruță: Nu ne vom lăsa influențați de presiuni

Șeful AIEA și-a încheiat vizita la Teheran, unde a evaluat programul nuclear al Iranului. Cornel Feruță: Nu ne vom lăsa influențați de presiuni
Foto: Cornel Feruță / Facebook

Cornel Feruță, directorul general interimar al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, aflat într-o vizită la Teheran, a transmis Iranului că trebuie să coopereze pe deplin cu inspectorii internaționali, potrivit dpa preluat de Agerpres.

„Directorul general în exerciţiu (Cornel) Feruţă a subliniat că aceste interacţiuni presupun cooperarea deplină şi la timp a Iranului”, se menţionează într-un comunicat de presă dat publicităţii duminică de AIEA, cu sediul la Viena, fără să precizeze cum anume a lipsit o astfel de cooperare, notează dpa.

Așadar, Cornel Feruță, șeful AIEA, s-a deplasat la Teheran, la doar o zi de momentul în care Iranul anunța noi eforturi pentru a accelera îmbogățirea Uraniului. În întâlniri cu ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif, cu şeful agenţiei iraniene pe probleme nucleare Ali Akbar Salehi şi cu alte înalte oficialităţi, diplomatul român a fost informat cu privire la aceste demersuri.

Acestea fiind spuse, Cornel Feruță va informa conducerea AIEA în legătură cu aceste activități la următoarea reuniune trimestrială a Consiliului guvernatorilor al AIEA, care începe luni la Viena, în cursul căreia vor fi discutate verificările şi monitorizarea situaţiei din Iran.

Directorul general interimar al AIEA s-a declarat dispus „să menţină cooperarea cu Iranul într-un mod imparţial” în pofida nerespectării de către Teheran a prevederilor acordului nuclear din 2015, relatează EFE preluată de Agerpres.

„Organismul va continua atitudinea sa independentă, neutră şi profesionistă şi nu se va lăsa influenţat de presiuni”, a declarat Feruţă într-una dintre scurtele declaraţii făcute în faţa presei oficiale iraniene după întâlnirea cu Ali Akbar Salehi.

Șeful AIEA a explicat că agenția are, pe de-o parte, misiunea de a verifica implementarea acordului nuclear şi, pe de altă parte, interacţionează activ cu Iranul în privinţa implementării Tratatului de Neproliferare şi a acordurilor de salvgardare.

De partea cealaltă, Salehi i-a transmis lui Feruţă că Iranul va lua „deciziile adecvate la momentul potrivit” cu privire la acordul nuclear, ca urmare a eşecului Uniunii Europene de a-şi respecta angajamentele. „Uniunea Europeană, care urma să umple locul lăsat gol de SUA, nu a reuşit din nefericire să-şi respecte angajamentele”, a susţinut oficialitatea iraniană.