Un avion Air France care avea cursa Paris-Tel Aviv a aterizat de urgență pe aeroportul Bale-Mulhouse, estul Franței, la cererea căpitanului de bord, în urma suspiciunii existenței unei bombe în aeronavă, transmite AFP.
Avionul Airbus A320 a aterizat în siguranță la ora 20:24 (21:24, ora României).
“Conform procedurilor în vigoare și ca măsură de precauție, echipajul zborului AF2220 care decolase de la Paris-CDG la 29 februarie ora 19:13 cu destinația Tel Aviv și 123 de pasageri la bord, a fost deviat către aeroportul Mulhouse, înurma suspiciunii existenței la bord a unui dispozitiv explozibil”, se arată într-un comunicat al Air France.
Pe aeroport s-au deplasat pompieri și polițiști, care în urma verificărilor nu au găsit nimic anormal.
Cei 123 de pasageri aflați la bordul aeronavei au fost cazați și au plecat în final de la Mulhouse cu un avion înlocuitor al Air France, joi, la ora 13:35, ora locală, sosind la Tel Aviv la 17:35, ora locală.