Premierul turc Recep Tayyip Erdogan şi-a proclamat duminică victoria totală în alegerile municipale din Turcia, în pofida lunilor de critici şi scandaluri.
El le-a promis imediat tututor inamicilor că îi va face „să plătească”, relatează AFP.
După numărarea a 95 la sută din voturile exprimate, candidaţii AKP s-au clasat pe primul loc, obţinând 45% din voturi şi devansând net principalul său concurent, Partidul Republican al Poporului (CHP, centru-strânga), cu 28,5%.
Erdogan şi-a reluat retorica agresivă din campanie şi a atacat opoziţia, în special „trădătorii” organizaţiei imamului Fethullah Gülen, pe care îl acuză de complot împotriva regimului său.
„Poporul a dejucat astăzi planurile perfide şi capcanele imorale (…) cei care au atacat Turcia au fost respinşi”, a declarat el în faţa miliilor de susţinători reuniţi la cartierul general al AKP din Ankara.
„Nu va fi stat în stat, a venit timpul să îi eliminăm”, a continuat şeful Guvernului în faţa mulţimii care agita drapele ale partidului.