Volodimir Zelenski: Dacă Transnistria ne dă o palmă, Kievul va răspunde cu o lovitură / Maia Sandu: Facem tot ce putem ca regiunea separatistă să nu reprezinte o amenințare pentru Ucraina și R. Moldova

Volodimir Zelenski: Dacă Transnistria ne dă o palmă, Kievul va răspunde cu o lovitură / Maia Sandu: Facem tot ce putem ca regiunea separatistă să nu reprezinte o amenințare pentru Ucraina și R. Moldova
Foto: Facebook @ Maia Sandu

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că un eventual atac din Transnistria ar fi ca „o palmă” și că într-un asemenea scenariu Kievul ar răspunde cu „o lovitură”. În aceeași conferință de presă, omoloaga sa din Republica Moldova, Maia Sandu, a declarat că se face tot posibilul pentru ca regiunea separatistă să nu devină o amenințare pentru cele două state, transmite Deschide.md.

Volodimir Zelenski și Maia Sandu au discutat, luni, la Kiev, despre eventuale amenințări de securitate din Transnistria

Președinta Republicii Moldova a fost primită luni la Kiev de omologul său ucrainean, iar cei doi au discutat inclusiv despre eventuale amenințări de securitate din Transnistria, notează UNIAN.

„Acest lucru este foarte important pentru ambele țări. Am ridicat această problemă astăzi cu doamna președinte. Nu aș numi atacuri din Transnistria împotriva Ucrainei. Dacă vor exista, cred că va fi o greșeală globală. Primim unele semnale, nu sunt prea plăcute informațiile. Dar acești oameni să știe, sunt în Transnistria pe teritoriul ocupat temporar al Moldovei, că pentru noi nu va fi o lovitură, ci o palmă, și cu siguranță vom răspunde cu o lovitură”, a declarat Volodimir Zelenski.

În opinia liderului ucrainean, toți actorii trebuie să facă astfel încât situația din regiune să nu se destabilizeze.

„Și o arătăm în toate felurile posibile. Acum suntem în război cu Rusia pe pământul nostru. Deși ați văzut că au fost lovituri cu rachete, și de mai multe ori, din Belarus. Apropo, m-am adresat poporului belarus, care sunt foarte prietenoși cu noi, ne-au susținut întotdeauna din punct de vedere istoric, nu susțin războiul împotriva Ucrainei”, a adăugat el.

Chișinăul, spune Maia Sandu, face tot posibilul penturu ca Transnistria să nu reprezinte un pericol pentru Ucraina.

„Monitorizăm cu atenție toate evenimentele din Transnistria și nu vedem amenințări iminente. Facem tot ce putem pentru ca această regiune separatistă să nu reprezinte o amenințare pentru Ucraina și Republica Moldova. Ucraina și Republica Moldova trebuie să mențină un dialog regulat cu privire la problemele de securitate care afectează statele noastre. Am convenit să lucrăm împreună pentru a menține stabilitatea și a evita provocările care au scopul de a destabiliza situația”, a punctat președinta Republicii Moldova.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`