Preşedintele conservator al Poloniei, Karol Nawrocki, a decis să respingă prin veto o lege care ar fi permis cuplurilor fără copii să divorțeze mult mai simplu.
Potrivit Agerpres, șeful statului a descris noua reformă drept una dăunătoare pentru societate. Legea ar fi permis cuplurilor fără copii minori să divorțeze direct la Oficiul de Stare Civilă, fără să mai treacă prin procese lungi în instanță.
Karol Nawrocki consideră însă că statul trebuie să protejeze căsătoria și să nu o transforme într-o uniune temporară, mai ales în contextul crizei demografice actuale.
Președintele și-a motivat public alegerea de a opri acest act normativ:
„Am decis în baza protecţiei constituţionale a căsătoriei. Statul trebuie să sprijine stabilitatea familiei, nu să creeze reglementări care transformă căsătoria într-o uniune de probă”, a declarat Karol Nawrocki pe site-ul său oficial.
Premierul Donald Tusk a criticat dur acest gest, susținând că legea era menită să ajute oamenii să evite stresul proceselor inutile.
În Polonia, aproximativ 40% din divorțuri implică perechi fără copii, iar guvernul dorea ca aceste proceduri să fie realizate cu calm și rațiune. Conflictul dintre cei doi lideri subliniază viziunile total diferite asupra modului în care statul trebuie să gestioneze problemele de familie.
Șeful guvernului polonez a taxat imediat gestul președintelui:
„Este un veto nechibzuit. Noua lege i-ar fi putut ajuta pe cei care au luat această decizie în mod paşnic, rezonabil şi calm”, a declarat Donald Tusk în replică la decizia președintelui.