Statul român a cheltuit, pe vremea când la conducerea Ministerului Comunicațiilor se afla Gabriel Sandu, 12 milioane de euro pentru dezvoltarea portalului eRomania. Acum, acest portal a ajuns să fie inaccesibil de două zile, în ciuda faptului că se dorea să fie folosit pentru promovarea activităților care vor avea loc cu ocazia Centenarului Marii Uniri.
"Portalul nu poate fi accesat momentan din cauza unor disfuncționalități de ordin tehnic care sunt în curs de remediere", a transmis Ministerul Comunicațiilor la solicitarea Hotnews.
![]()
Ministerul a anunțat însă că nu va renunța la ideea de a folosi portalul pentru a promova activitățile din 2018 cu ocazia Centenarului.
"Ministerul are în intenție operationalizarea portalului pentru promovarea activităților care vor avea loc cu ocazia Centenarului Marii Uniri, operațiuni care vor genera, în următoarea perioadă, disfuncționalități în accesarea portalului", a tranmis instituția.
Controversatul portal eRomania a fost dezvoltat de firma Omnilogic, condusă de Gabriel Marin, în baza unui contract încheiat în anul 2010, când la conducerea Ministerului Comunicațiilor era Gabriel Sandu (PDL), condamnat în prezent la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul Microsoft.
După ani de întârzieri, portalul eRomania, care ar fi trebuit să ofere informații actualizate despre toate unitățile administrativ-teritoriale din România (3.188 de localități) sau stadiul unor proiecte legislative, a devenit accesibil online în primăvară anului 2014 și a înghețat la acel stadiu, fiind plin de informații neactualizate.
Procurorii DNA au adus în luna februarie 2015 noi capete de acuzare la adresa lui Dorin Cocoș și a Elenei Udrea susținând că aceștia au făcut presiuni pentru a cere 3 milioane de euro ca să deblocheze plățile în contractul eRomania.