Aproximativ 37.000 de angajați ai MAI sunt mobilizați pentru asigurarea desfășurării în condiții de siguranță a primului tur al alegerilor prezidențiale.
13.800 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri operative ale ministerului asigură ordinea publică la nivel național, iar 3.600 de specialişti au ca misiune soluționarea sesizărilor privind posibile incidente electorale.
Alți 20.000 de angajați ai MAI asigură paza și protecția celor 18.748 de secții de votare din întreaga țară”, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Aceasta a explicat și care sunt documentele în baza cărora alegătorii își pot exercita dreptul la vot.
”Cetățenii români își pot exercita dreptul de vot în baza unui act de identitate valabil: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.
Alegătorii care votează în străinătate sau care votează în România, dar au domiciliul în străinătate, pot vota cu pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar.
Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a recomandat serviciilor județene și Direcției din București să lucreze cu publicul și astăzi până la ora 21, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care doresc să voteze dar nu dețin documente de identitate valabile.
În ceea ce privește atribuțiile Ministerului Afacerilor Interne cu privire la alegeri, principalele misiuni ale efectivelor MAI mobilizate astăzi vizează paza și protecția secțiilor de votare, asigurarea măsurilor de ordine publică la nivel național, cu accent pe zona localurilor de vot și verificarea tuturor sesizărilor privind posibile contravenții sau infracțiuni electorale.
Pe parcursul zilei de astăzi, aproximativ 37.000 de angajați ai MAI sunt mobilizați pentru asigurarea desfășurării alegerilor în condiții de siguranță.
13.800 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri operative ale ministerului asigură ordinea publică la nivel național, iar 3.600 de specialişti au ca misiune soluționarea sesizărilor privind posibile incidente electorale.
Alți 20.000 de angajați ai MAI asigură paza și protecția celor 18.748 de secții de votare din întreaga țară.
Președintele biroului electoral al secției de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, inclusiv măsurile pentru menținerea ordinii publice.
Atribuțiile acestuia se întind și în afara localului de votare, în curtea acestuia, în jurul localului de vot, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri.
În această zonă de protecție a secțiilor de votare este interzisă staționarea oricărei persoane mai mult decât timpul necesar pentru a vota.
Excepție fac membrii biroului electoral al secției de votare, operatorii de calculator, persoanele însărcinate cu menținerea ordinii, candidații, persoanele acreditate, dar și altele prevăzute expres de lege.
Pentru menținerea ordinii, președintele biroului electoral al secției de votare poate apela la efectivele Ministerului Afacerilor Interne”, a mai spus reprezentanta MAI.
Aceasta a vorbit și despre sancțiunile pe care le riscă cei care nu respectă prevederile legale referitoare la procesul de vot.
”Persoana care refuză să se conformeze dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei. Cu aceeași amendă se pedepsește comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare în intervalul orar 7.00-21.00, precum și continuarea propagandei electorale şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.
Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Persoanele care votează de două sau de mai multe ori, votează fără a avea acest drept, introduc în urnă mai multe buletine de vot decât au dreptul, utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Vă reamintesc că și la aceste alegeri se folosește Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.
Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Violarea, prin orice mijloace, a secretului votului se pedepsește cu amendă. Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al MAI.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.