Fostul social-democrat Adrian Țuțuianu, în prezent membru al Pro România a criticat joi propunerile premierului pentru funcțiile de ministru al Dezvoltării și Transporturilor, precizând că PSD ar fi putut să vină cu niște nume „în afară de orice discuţie”. În opinia senatorului, șeful statului „poate să aibă argumente” pentru respingerea lui Daniel Suciu și Răzvan Cuc.
„Din noiembrie până astăzi, două ministere, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale, nu au titulari. Au fost mai multe solicitări de nominalizare pentru Mircea Drăghici şi Olguţa Vasilescu, care au fost respinse, repetat, de preşedinte. Comitetul Executiv al PSD a făcut două noi nominalizări, domnul Răzvan Cuc şi domnul deputat Suciu, pentru cele două ministere. Iată, la ora 24 expiră interimatele miniştrilor interimari, Orlando Teodorovici, respectiv Rovana Plumb. Este o situaţie fără precedent dacă preşedintele va refuza desemnarea celor două persoane. Guvernul se află într-o situaţie extrem de dificilă. Este greu de spus dacă poate continua să funcţioneze în această formulă, după cum este foarte clar că nu vor putea fi iniţiate de către cele două ministere proiecte de lege şi proiecte de ordonanţe de urgenţă ale guvernului care să reglementeze relaţiile sociale specifice domeniului lor de activitate”, a declarat Adrian Țuțuianu.
Membrul Pro România a mai susținut că din punctul de vedere al calităţii profesionale, președintele Klaus Iohannis ar avea argumente pentru a respinge cele două propuneri.
„Domnul Cuc a fost scos din guvernul Tudose – şi-a dat demisia, dar a fost scos (…), pe motiv că programul de guvernare nu a fost pus în aplicare. Deci nu cred că cineva care a fost rău atunci, în opinia lui Dragnea, a devenit brusc bun doar pentru că a mai trecut timpul şi că ştie câte ceva despre acel minister. Eu cred că dacă dorea Dragnea să dea un pic de consistenţă guvernului, trebuia să vină cu un specialist adevărat la un minister care este, mereu, restant în ultimii 20 de ani la infrastructură”, mai spus Adrian Ţuţuianu.
Cât despre Daniel Suciu, Țuțuianu a susținut că nu crede ”că are experienţa administrativă necesară pentru un minister care e foarte complicat”.