Agresivitatea lui Donald Trump și lipsa de reacție a lui Nicușor Dan. Analiza dură făcută de CTP. „Nu existăm, nu ne ia nimeni în serios”

Agresivitatea lui Donald Trump și lipsa de reacție a lui Nicușor Dan. Analiza dură făcută de CTP. Nu existăm, nu ne ia nimeni în serios

Zbaterile de pe scena politică mondială și lipsa de reacție a României sunt analizate într-un articol postat pe Facebook de CTP. Jurnalistul spune că dacă Nicușor Dan continuă să se ferească de responsabilități și nu se poziționează clar într-o barcă, cu toate riscurile care vin dintr-o astfel de decizie, România riscă să fie înecată de valurile iscate de Donald Trump.

Trump vrea „spațiu vital”

Cristian Tudor Popescu critică dur politica externă a lui Donald Trump, comparând acțiunile acestuia cu doctrina nazistă privind „spațiul vital” și acuză Europa că nu a învățat nimic din istorie.
„Marele Dealer Trump nu a negociat nimic cu nimeni până acum. Poate cu excepția lui Putin, căruia i-a cedat teritorii, dar nu din Statele Unite, ci din Ucraina! În rest, nu face decât să articuleze ritos și agresiv ce vrea și că se așteaptă să i se satisfacă cheremul pe loc.
Ciraci de-ai lui, Scott Bessent, șeful Trezoreriei, sau Stephen Miller, big shit la Casa Albă, sunt și mai explicit naziști.
Bessent: „Europa nu trebuie să dețină Groenlanda. Europa arată slăbiciune, SUA arată putere”.
Miller: „Danemarca nu merită Groenlanda, care e cât un sfert din suprafața SUA. Danemarca, o țară mică, cu o economie mică, cu o armată mică, nu e în stare să apere, să controleze, să populeze Groenlanda. Acest teritoriu trebuie să aparțină Statelor Unite”.
De fapt, singura idee de politică internațională, singura lege a lui Trump, îi aparține lui Adolf Hitler – Lebensraum. „Spațiu vital” pentru Germania (SUA), care este o țară nu suficient de mare teritorial pe cât este de puternică militar și economic. Germanii (americanii albi) sunt superiori altor rase, care nu merită să posede atâta pământ. Ăsta a fost „argumentul” lui Hitler pentru a invada Europa și URSS.”, scrie CTP despre viziunile expansioniste ale lui Trump.

Europa reacționează foarte greu

Istoria pare nu i-a învățat nimic pe europeni, transmite Cristian Tudor Popescu. Nu poți negocia cu un specimen ca Donald Trump, după cum nu s-a putut negocia nici cu Hitler, atrage atenția CTP.

„În sfârșit, poate nu prea târziu, puterile europene au înțeles că orice dialog cu un agresor feroce este inutil („Discuțiile de pace sunt bune să liniștească oile înainte de a fi duse la abator” – Adolf Hitler).

Trimit trupe și echipament militar în Groenlanda și îl amenință pe Trump cu o „rachetă” intercontinentală de 93 miliarde euro, alcătuită din restricții și interdicții pe piața UE pentru companiile americane, în special cele de AI. Forța, reacția dură e singurul limbaj pe care îl pricepe Trump.

Orice solicitare de noi „convorbiri” cu dictatorul american din partea Europei este ridicolă și umilitoare.”, scrie CTP.

Curluntrismul de Dunărea de Jos nu merge în Atlantic

Cât despre România și despre cum înțelege Nicușor Dan să se spele pe mâini de orice responsabilitate…

„Ridicol și umilitor este curluntrismul practicat de președintele Nicușor Dan. Domnia-sa se declară „îngrijorat de escaladarea replicilor dintre SUA și UE” și „face un apel la dialog”.
Trump invită România în diversiunea și subversiunea prin care vrea să înlocuiască ONU cu Consiliul său personal de 60 de țări, inclusiv Rusia, al cărui președinte se autoproclamă. N. Dan nu dă niciun răspuns.
El crede că merge ca la noi, unde a o lălăi, a amâna, a nu lua nicio decizie tranșantă (în afară de a-l concedia pe consilierul Ludovic Orban) poate fi o „politică”, vândută drept „echilibru”. În momente critice ca acestea, ca să însemni ceva, sunt necesare atitudini clare și ferme.
Polonia anunță că nu trimite trupe în Groenlanda. Italia, prin vocea Giorgiei Meloni, respinge net atitudinea lui Trump față de Groenlanda și Danemarca. Ungaria e cu totul de partea lui Trump. Canada spune că nu va plăti miliardul cerut de triplul președinte. Franța „nu intenționează să dea un răspuns favorabil” ofertei venite de la Washington. Austria, deși nu e membru NATO, susține suveranitatea Groenlandei.
Cu Trump nu merge să nu ai o poziție fermă, este sfatul pe care îl primește Nicușor Dan de la CTP.
Curluntrismul de Dunărea de Jos nu merge în Atlantic, că valurile sunt mari și cazi din ambele ambarcațiuni. Cu un ministru de Externe inexistent și un președinte Aghiasmă, România nu e luată în seamă de nimeni.”, conchide Cristian Tudor Popescu.
Ultima oră
23:57 - Un oraș turistic din Europa limitează vânzarea de alcool după ora 20. Ce a determinat autoritățile să interzică alcoolul
23:56 - Cunoscutul actor James Van Der Beek a murit din cauza cancerului. Ce simptom a ignorat mult timp până să afle că e bolnav
23:23 - Motivul real pentru care Călin Donca și Marian Godină nu se suportă. Ce i-a făcut polițistul, chiar înainte de Survivor
23:22 - China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina, în plin război. Ce rol vrea să joace Beijingul în eforturile pentru pace
22:54 - Cine sunt ispitele de „Insula Iubirii” 2026. Au fost dezvăluite primele nume care promit să zdruncine cuplurile în Thailanda
22:50 - Sală de jocuri jefuită într-un mall din Argeș. Cum încearcă polițiștii să dea de urma atacatorului mascat
22:33 - Rareș Bogdan l-a desființat pe Bolojan, după ce România a intrat oficial în recesiune tehnică: “Bazându-se pe tăieri și creșterea TVA, premierul n-a făcut mare brânză”
22:10 - Are acum președintele României toate informațiile pentru a înțelege ce se petrece în Justiție? Procurorul miliar Bogdan Pîrlog: „Ca să înțelegi sistemul, trebuie să faci parte din el și să ai o inteligență” (VIDEO)
22:09 - Incident armat sub Arcul de Triumf, în timpul unei ceremonii oficiale. De ce a fost implicat Parchetul Antiterorist (FOTO, VIDEO)
21:33 - Agricultorii din Grecia amenință cu continuarea protestelor naționale. Care sunt principalele probleme ale fermierilor și crescătorilor de animale (VIDEO)