Crin Antonescu, candidatul Alianței „România, Înainte!”, îl va avea drept coordonator al campaniei electorale pe prim-vicepreşedintele PSD Daniel Băluţă. Decizia a fost luată de conducerea PSD.
Consiliul Politic Naţional al PSD a aprobat constituirea unui grup de lucru care va coordona campania electorală, din partea PSD, a candidatului Alianței „România, Înainte!”, Crin Antonescu. Potrivit unui comunicat de presă emis de PSD, sarcina de a coordona campania i-a fost atribuită lui Daniel Băluță.
Din grupul condus de prim-vicepreședintele Daniel Băluță fac parte și alți membri PSD care sunt specializați pe teme de importanță majoră. Aceștia se vor ocupa de coordonare, dar și de politici publice și alte inițiative care vor fi propuse a fi implementate în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, din luna mai.
„Sunt onorat să coordonez eforturile echipei de campanie electorală pe care o vom construi în jurul domnului Crin Antonescu. Am convingerea că avem cel mai bun candidat pentru funcția de președinte al României, care are puterea și înțelepciunea de a pune capăt acestei perioade agitate, de a readuce în atenție valorile democrației și de a uni societatea românească, atât de dezbinată în aceste vremuri”, a declarat Daniel Băluță conform comunicatului.
Din acest grup mai fac parte Lucian Romașcanu (comunicare), Alfred Simonis (campanie online), Daniel Zamfir (politici publice), Victor Negrescu (responsabil afaceri europene) precum și primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă. În sarcina acestuia din urmă a fost stabilită coordonarea campaniei electorale la nivelul Bucureștiului.
Daniel Băluță, coordonatorul campaniei electorale a candidatului Alianței „România, Înainte!”, a declarat, conform comunicatului de presă, Partidul Social Democrat demonstrează că este o forță politică asumată și responsabilă care dorește să mențină România pe traseul occidental.
„După o perioadă extrem de agitată, în care asupra României a planat un risc semnificativ la adresa securității și siguranței naționale, avem șansa, iată, să readucem liniștea, pacea și prosperitatea în inimile și în casele românilor.
Sunt onorat să coordonez eforturile echipei de campanie electorală pe care o vom construi în jurul domnului Crin Antonescu. Am convingerea că avem cel mai bun candidat pentru funcția de președinte al României, care are puterea și înțelepciunea de a pune capăt acestei perioade agitate, de a readuce în atenție valorile democrației și de a uni societatea românească, atât de dezbinată în aceste vremuri.
Încă o dată, Partidul Social Democrat demonstrează că e o forță politică asumată și responsabilă, care, în vremuri dificile, își asumă răspunderea de a menține România pe traseul ei european și pro-occidental.
Faptul că astăzi susținem un candidat al alianței „România, Înainte!”, iar acesta nu este un reprezentant al PSD, este dovada maturității Partidului Social Democrat, care pune pe primul loc valorile democratice, pro-occidentale și care luptă să combată extremismul sub toate formele sale și să readucă liniștea românilor.
Doar într-un astfel de context, de stabilitate și de predictibilitate, vom putea să continuăm programele de dezvoltare economică, să atragem noi investiții, să menținem drumul european al României”, a declarat Daniel Băluță, prim-vicepreședintele PSD, conform comunicatului de presă.