Politică
Alexandu Cumpănașu s-a prezentat, duminică după-amiază, la vot, acesta mergând la o secție din Caracal.
Candidatul independent a fost însoțit de soția sa, dar și de părinții Alexandrei Măceșanu.
„Am votat pentru o Românie în care să nu mai trebuiască să ne fie frică să ne ducem copiii la şcoală, pentru o România în care să nu ne fie frică de faptul că autorităţile ascund adevăruri sau că nu află la timp ceea ce trebuie să afle, pentru o Românie în care românii să se simtă pe ei în siguranţă şi familiile lor, pentru o Românie din care mafia să dispară, pentru o Românie care să aibă din ce în ce mai multă încredere în ea, pentru o Românie cu viziune pentru viitor”, a afirmat Alexandru Cumpănaşu, la ieșirea din secția de votare, scrie News.ro.