Alexandru Rogobete: „Serviciile psihologice pentru pacienții oncologici vor fi decontate prin sistemul public de sănătate”

Alexandru Rogobete: „Serviciile psihologice pentru pacienții oncologici vor fi decontate prin sistemul public de sănătate”
Alexandru Rogobete (PSD), ministrul Sănătății. Sursa foto: Alexandru Rogobete / Facebook

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat, joi, că Guvernul României a aprobat o nouă măsură, în ceea ce privește pacienții oncologici. Aceștia vor putea beneficia de suport psihologic, complet gratuit, tratamentul fiind decontat prin sistemul public de sănătate.

Cuprins:

  • Ce a transmis Alexandru Rogobete
  • Ce stabilește noul cadru legislativ

Ce a transmis Alexandru Rogobete

Potrivit mesajului transmis de ministrul Sănătății, începând de astăzi, România acceptă că lupta împotriva cancerului înseamnă mult mai mult decât tratament medicamentos.

„Până acum, pacienții bolnavi de cancer au fost nevoiți să ducă o dublă luptă – cu boala și cu lipsa accesului la sprijin psihologic. De astăzi, România recunoaște oficial că tratamentul complet al cancerului nu înseamnă doar medicamente, intervenții chirurgicale sau radioterapie, ci și suport emoțional”, se arată în postarea făcută de Alexandru Rogobete pe rețelele de socializare.

Ce stabilește noul cadru legislativ

Conform informațiile furnizate de ministru, noul cadru legislativ stabilește că până în data de 30 iunie 2026, pacienții oncologici pot beneficia de servicii psihologice decontate la recomandarea medicilor specializați, chiar dacă psihologii nu au formare în psihooncologie.

Începând cu 1 iulie 2026 însă, lucrurile suferă o modificare. Pentru a crește calitatea serviciilor, sprijinul psihologic va fi acordat doar de psihologi cu formare profesională în psihooncologie.
„Această etapizare oferă timp pentru dezvoltarea unei rețele de specialiști și pentru pregătirea resurselor umane”, a adăugat Rogobete.
Potrivit postării, cu ajutorul noului act normativ se creează un cadru clar și stabil de finanțare, pacienții oncologici primesc acces gratuit la servicii psihologice și se elimină barierele financiare care au împiedicat până acum accesul la suport emoțional.
„Sprijinul psihologic nu este un moft, ci o parte vitală a tratamentului. Studiile arată că pacienții care beneficiază de suport emoțional au o mai bună aderență la tratament, o reziliență crescută și o calitate a vieții mai bună. Prin această decizie, Ministerul Sănătății transmite un mesaj ferm: pacientul se află în atenția politicilor publice de sănătate.
Astăzi, România face un pas decisiv către un sistem sanitar mai uman și mai echilibrat. Cancerul este o luptă complexă, iar statul român își asumă să fie alături de pacienți – nu doar cu tratamente medicale, ci și cu sprijinul psihologic atât de necesar. Încrederea ne face bine!”, a conchis ministrul Sănătății.