Alin Nica: Ar trebui să i se ceară socoteală în Parlament lui Dumitru Chiriță pentru acțiunile sau inacțiunile ANRE. În această criză a energiei, să aplici politica struțului transmite un semnal foarte negativ (VIDEO)

Alin Nica: Ar trebui să i se ceară socoteală în Parlament lui Dumitru Chiriță pentru acțiunile sau inacțiunile ANRE. În această criză a energiei, să aplici politica struțului transmite un semnal foarte negativ (VIDEO)
Foto: Facebook @ Alin Nica

Alin Nica, vicepreședinte PNL și lider al filialei de Timiș, s-a arătat de părere că Dumitru Chiriță, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, ar trebui chemat în Parlament să dea socoteală „pentru acțiunile sau inacțiunile” instituției. El a anunțat că le va propune parlamentarilor liberali să aibă o inițiativă în acest sens.

„În această criză a energiei, să bagi capul în nisip și să aplici politica struțului (…) transmite un semnal foarte, foarte negativ”, a spus Alin Nica, joi, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Alin Nica (PNL), pe B1 TV, despre Dumitru Chiriță, șeful ANRE: „Cred că ar trebui să i se ceară socoteală în Parlament”

Întrebat ce face șeful ANRE și de ce lipsește de pe scena publică într-un astfel de moment, liberalul a afirmat: „Nu știu, poate a plecat în concendiu sau poate ar trebui să îl întrebați pe reprezentantul (Călin Matieș, invitat și el în emisiune – n.red.) de la PSD, care l-a nominalizat în această poziție, dar evident că în această criză a energiei să bagi capul în nisip și să aplici politica struțului, când o instituție așa de importantă care trebuie să vegheze la corectitudinea din piața energiei, mi se pare foarte, foarte negativ. Transmite un semnal foarte negativ, ca și când oamenii nu sunt protejați de furnizorii care încalcă legea și care nu aplică așa cum trebuie, mărind injust facturile la energie”.

„Această Autoritate este o autoritate autonomă, sub control parlamentar, e adevărat, și cred că ar trebui să i se ceară socoteală în Parlament. Eu unul asta aș face, l-aș chema în Parlament să dea socoteală pentru acțiunile sau inacțiunile pe care ANRE le-a făcut”, a adăugat Alin Nica.

Întrebat când ar putea fi chemat șeful ANRE în Parlament, vicepreședintele PNL a continuat: „Acum chiar mi-ați dat o idee, o să transmit colegilor să aibă inițiativă în Parlament pe această temă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe