Alina Gorghiu a fost implicată într-o afacere cu fiul lui Gheorghe Ștefan, inculpat în dosarul Microsoft, notează stiripesurse.ro.
Afacerea în care liderul PNL și Gabriel Ștefan dețineau fiecare câte 20% din actiunile la o firma de consultanță, Mec Media SRL, s-a transformat în „Green Energy”.
După această transformare, firma a început să cumpere energie ieftină tocmai de la Complexul Turceni-Rovinari.
„Green Energy, firma lui Gabriel Ștefan, fiul lui Pinalti, cumpără energie ieftină de la Complexul Turceni și Hidroelectrica. La sfârșitul lui iulie 2003 se înființa în București firma Mec Media SRL, care avea ca patron pe Eduard-Marius Ciucu. Doi ani mai târziu, o parte din părțile sociale ale firmei care avea ca obiect de activitate consultanță au fost transferate către Alina Ștefania Gorghiu. Astfel, în iulie 2005, structura firmei MEC Media era următoarea: Eduard-Marius Ciucu, Gabriel Ștefan, Andrei-George Ursărescu, Alina-Ștefania Gorghiu și Aurel Roman, toți cu câte 20%. Andrei Ursărescu s-a îndrăgostit de tânăr de afacerile cu energie, pentru că la numai 16 ani, în 2003, avea activități în domeniu. Ursărescu este fiul fostului deputat Dorinel Ursărescu. Atunci când au preluat părțile sociale, noii patroni au decis și modificarea numelui. Astfel, Mec Media a devenit Green Energy.
În septembrie 2005, Gorghiu s-a decis să iasă din structura Green Energy, neavând bani să participe la o majorare de capital a firmei, părțile ei sociale fiind preluate de Alexandru Petrișor Drăgoiu, care lucra pentru Rosal Grup al lui Silviu Prigoană”, potrivit unei anchete din 2012 a Jurnalului Național.
Există posibilitatea ca Gorghiu să nu mai fi fost parte în afacerea cu energie, susține surs citată. Motivul invocat este acela că nu a putu plăti o majorare de capital.