Alina Gorghiu: PNL vrea ca aleșii care au migrat anul trecut pe baza Ordonanței 55 să-și piardă mandatele

Alina Gorghiu: PNL vrea ca aleșii care au migrat anul trecut pe baza Ordonanței 55 să-și piardă mandatele
Foto: facebook.com

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a spus că partidul în care activează va face tot posibilul pentru ca parlamentarii care au practicat în 2014 traseismul, pe baza Ordonanței 55, să-și piardă mandatele.

„PNL, prin grupul de senatori, va face tot posibilul ca legile și deciziile Curții Constituționale să fie respectate și anume Ordonanța 55, cunoscută în limbaj popular ordonanța care legiferează traseismul. Din păcate, în Camera Deputaților, în ciuda deciziei Curții Constituționale, PSD-ul, în campania electorală dând această ordonanță, a ignorat voința electoratului de la urne, din 2012, a considerat că este cazul să nu ia deloc în discuție cele reglementate de Curtea Constituțională și nu a reglementat efectele în sensul pierderii mandatelor aleșilor locali”, a declarat Alina Gorghiu, într-o conferință de presă, citată de Agerpres.

În cazul în care nu se va adopta decizia ca parlamentarii traseiști să-și piardă mandatele, PNL are de gând să conteste acest lucru la Curtea Constituțională.

„În Senat, eu am convingerea că lucrurile se vor schimba, aștept să fie pe ordinea de zi a Comisiei Juridice această ordonanță, știm foarte bine ce avem de făcut, știm foarte bine că propunerea noastră este aceea de a reglementa efectele în sensul pierderii mandatelor aleșilor locali care au migrat politic și vă pot asigura că, în condițiile în care nu va ieși în acest fel din plenul Senatului, PNL va contesta la Curtea Constituțională noua alege, tocmai pe motivele indicate de mine, că nu se respectă voința electoratului și că se ignoră o decizie a Curții Constituționale care spune foarte clar cum a încălcat PSD-ul legea”, a mai spus copreședintele PNL.


 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`