Copreședintele PNl Alina Gorghiu vizitează săptămâna aceasta mai multe organizații județene ale partidului. În drumul său spre ieșirea din Capitală, liderul PNL s-a lovit de aglomerația pe care toți șoferii o cunosc prea bine.
„În drum spre autostradă, am parcurs 10 kilometri în mai mult de o oră”, spune Gorghiu.
După 25 de ani de la Revoluție, liderul Partidului Național Liberal ne înștiințează că Bucureștiul, Capitală europeană, nu are șosea de centură.
„Nici radare nu pot fi amplasate, ca să fac o glumă pe seama mea. Revenind într-un registru serios, Capitala României, cel mai mare oraș al țării, nu are încă o șosea de centură, după 25 de ani în economie de piață”, mai spune Alina Gorghiu.
Cât despre Autostrada Sibiu-Orăștie, care s-a surpat la mai puțin de un an de la inaugurare, liderul PNL dă vina pe inaugurarea prematură, deși termenul de finalizare a construcției fusese depășit.
„A fost inaugurată prematur, în scop electoral, de Guvernul României. Sub actuala administrație centrală nu s-a finalizat nici măcar un kilometru de autostradă contractat în acest mandat. Acestea sunt realitățile pe care PSD nu le prezintă și care mențin România subdezvoltată”, afirmă acesta.
În finalul postării de pe Facebook, Alina Gorghiu își anunță prietenii virtuali că îi va ține la curent cu ce va face în zilele următoare.
Până duminică voi vizita organizațiile județene ale PNL din Mehedinți, Caraș-Severin și Maramureș. În drum spre autostradă, am parcurs 10 kilometri în mai mult de o oră. Nici radare nu pot fi amplasate, ca să fac o glumă pe seama mea. Revenind într-un registru serios, Capitala României, cel mai mare oraș al țării, nu are încă o șosea de centură, după 25 de ani în economie de piață. Autostrada Sibiu-Orăștie se surpă, după ce a fost inaugurată prematur, în scop electoral, de Guvernul României. Sub actuala administrație centrală nu s-a finalizat nici măcar un kilometru de autostradă contractat în acest mandat. Acestea sunt realitățile pe care PSD nu le prezintă și care mențin România subdezvoltată.Vă țin în continuare la curent cu ceea ce voi face în următoarele zile în Mehedinți, Caraș-Severin și Maramureș.
Posted by Alina Gorghiu on Wednesday, October 14, 2015