Alina Gorghiu și Vasile Blaga au declarat joi că PNL va vota proiectul de buget pe 2016, doar dacă în structura acestuia vor fi precizate foarte clar condițiile impuse de liberali, potrivit Agerpres.
PNL susține toate mările de salarii și indexarea de pensii votate în Parlament. „Am convingerea că se vor găsi în structurarea bugetului mărirea sumei dedicate investițiilor. Ca să fac o precizare de la început, pentru că în spațiul public au fost vehiculate tot felul de informații false, niciodată PNL nu a spus că nu vrea să fie aplicate toate măririle votate anul trecut. Absolut orice fel de mărire de salariu, orice fel de mărire, indexare de pensie votate de Parlament în decursul acestui an vor fi aplicate. Legea responsabilității fiscal bugetare prevede însă că în an electoral, cu 180 de zile înainte de alegerile generale, nu poți să operezi majorări de salarii și nu poți să faci rectificări cu privire la chestiuni de personal”, a spus Gorghiu.
Gorgiu a mai precizat că PNL vrea ca cifrele din acest buget să ilustreze că educația și sănătatea reprezintă priorități și pentru actualul guvern. „Am discutat și despre eventualitatea bugetului dedicat apărării, pentru că toți liderii partidelor politice am semnat pactul prin care se mărește bugetul la apărare până la 2% din PIB în 2017. Sunt lucruri pe care dacă le vom evita în 2016, precum demagogia, populismul, exerciții care nu fac decât să nască așteptări care nu pot fi puse în practicvă, atunci când ai un deficit în limita lui 3%, cred că lucrurile pot rămâne într-un echilibru firesc și un parteneriat normal între Parlament — Guvern — Președinție. Vom vedea care va fi atitudinea pe care majoritatea o va avea în Parlament”, a afirmat Alina Gorghiu.
„De aproape patru ani de zile se transferă fonduri către administrațiile locale din pixul lui Dragnea sau al succesoarei sale la Ministerul Dezvoltării. Se poate vedea pe site-ul Ministerului Dezvoltării cât de mari sunt discrepanțele între PSD, pe de o parte, și PNL de cealaltă parte. Numai în cursul anului 2014 Guvernul a început peste 1.800 de noi investiții doar la primarii PSD sau la cei 496 de primari pe care i-a luat de la noi, de la PNL”, a spus Blaga.