Alte două posturi de consilier general au fost vacantate în urma unei ședințe a Consiliului General al Municipiului București

Alte două posturi de consilier general au fost vacantate în urma unei ședințe a Consiliului General al Municipiului București

Membrii noii majorităţi din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) au votat luni, într-o nouă şedinţă de îndată, vacantarea altor două posturi în CGMB, după retragerea sprijinului politic pentru doi consilieri PPDD, transmite Mediafax.

După încheierea primei şedinţe de îndată a CGMB, în care au fost aleşi cei doi noi viceprimari, membrii noii majorităţi – PNL, PDL şi trei consilieri de la PPDD – au convocat o nouă şedinţă de îndată, care a avut pe ordinea de zi două proiecte de hotărâre. Acestea au vizat încetarea mandatelor de consilieri deţinute de Ana-Maria Popescu şi Dan Ştefănel Marin, membri ai grupului PPDD, şi vacantarea a două posturi de consilieri generali.

Potrivit consilierilor generali, încetarea mandatelor pentru cei doi membri PPDD a venit după ce acestora le-a fost retras sprijinul politic, în acest sens fiind depuse hârtii doveditoare încă de acum o lună.

Toţi cei 28 de consilieri prezenţi la şedinţă au votat „pentru” la cele două proiecte, şedinţa de îndată, a doua de luni, finalizându-se după aproximativ 10 minute.

Prima şedinţă de îndată a fost convocată după ce şedinţa ordinară a fost închisă din lipsă de cvorum, întrucât consilierii generali ai PNL şi PDL au părăsit sala de şedinţă, deşi se votase doar unul din cele 28 de proiecte aflate pe ordinea de zi.

La prima şedinţă de îndată au fost prezenţi 27 de consilieri generali – 24 de membri ai grupurilor PNL şi PDL şi trei consilieri de la PPDD, respectiv Horaţiu Panaitescu, Julia Zorkoczy şi Richard Ghiţă, care fac parte, de luni, din noua majoritate.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`