Ambasadorul SUA, întrebat de cazul Udrea: Nu comentez cazuri individuale, dar încurajez respectarea independenței justiției

Ambasadorul SUA, întrebat de cazul Udrea: Nu comentez cazuri individuale, dar încurajez respectarea independenței justiției
Foto: euractiv.ro

Rugat să comenteze cazul Elenei Udrea, ambasadorul american la București, Hans Klemm, a declarat că nu dorește să discute despre cazuri individuale, dar încurajează legiuitorii și înații oficiali ai Guvernului să respecte independența justiției.

„Poziția noastră a fost întotdeauna să nu comentăm cazuri individuale, dar să încurajăm întotdeauna legislatorii români, la fel ca și pe alți înalți oficiali ai Guvernului român să respecte independența sistemului judiciar și să sprijine urmărirea penală a unor acte potențiale de corupție publică”, a declarat ambasadorul Statelor Unite la București, potrivit Agerpres.

Acesta a mai declarat în cadrul unei întâlniri avute cu șefii CSM că SUA spirijină România în crearea de mecanisme de susținere a independenței justiției și a statului de drept și de luptă împotriva corupției. (Detalii AICI)

Deputații au aprobat miercuri cererile DNA de urmărire penală și de reținere a Elenei Udrea, dar nu și pe cea de arestare. (Detalii AICI)