Președintele Senatului spune că nu se aștepta niciodată la o asemenea încercare de preluare a puterii, după ce deputatul PNL, Florin roman a fost înlăturat cu forța în timp ce a încercat să prezideze ședința.
Anca Dragu s-a declarat foarte surprinsă de gestul vicepreședintelui Camerei Deputaților.
„Nu m-am așteptat la o asemenea încercare de preluare a puterii. Este ceva de neimaginat să se întâmple în Parlament. Dacă ați remarcat, dumnealui se ținea de microfon. Au venit chestorii, au venit colegii, nu mă așteptam să vedem așa ceva.”
Pusă să comenteze faptul că Florin Roman îi cere demisia din funcția de președinte al Senatului, Anca Dragu a transmis că „este liber să facă ce amenințări dorește. Îi aduc aminte domnului Roman că există și un Cod Penal în România”, a explicat președintele Senatului.
Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Roman, a anunțat că va depune plângere penală pentru agresiune fizică, după incidentul din Parlament, în care a fost înlăturat cu forța de la conducerea ședinței în care a fost citită moțiunea împotriva premierului Florin Cîțu.
Mai mult decât atât, deputatul PNL cere demisia președintelui Senatului ,pentru că ar fi încurajat actele de „huliganism”.
„Voi depune plângere penală pentru huliganism și distrugere de documente oficiale, impotriva celor din coaliția toxica USR-AUR, care in timpul sedintei plenului reunit, m-au blocat prin forța, huliganism, injurii și agresiune fizica sa îmi exercit mandatul constituțional”, a scris Florin Roman pe contul său de Facebook.
Ședința plenului reunit al Parlamentului în care urmează să se citească textul moțiunii a început cu un scandal uriaș.
Deputatul PNL Florin Roman a deschis ședința, pretinzând că este președintele de ședință. Acesta a confiscat microfonul de la prezidiu și a refuzat să supună la vot suplimentarea ordinii de zi a ședinței plenului reunit.
Ședința trebuia condusă de Anca Dragu, președinta Senatului, și nu de Florin Roman, care este vicepreședinte la Camera Deputaților.
Florin Roman a refuzat să cedeze microfonul și a continuat să ceară vot pe ordinea de zi, deși au venit chestorii și chiar au tras scaunul de sub el.
Florin Roman a continuat să vobească din picioare, ținându-se la propriu de microfon să nu fie îndepărtat de chestori, cerând votul pe ordinea de zi.
Toată scena s-a desfășurat în timp ce George Simion, liderul AUR, transmitea totul live pe Facebook.