Arestarea preventivă a lui Mircea Roșca, aprobată de Camera Deputaților

Arestarea preventivă a lui Mircea Roșca, aprobată de Camera Deputaților

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, cu 220 de voturi „pentru” şi 65 „împotrivă”, cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului PNL Mircea Roşca, relatează Mediafax.
Roşca a declarat, marţi, în plenul Camerei, că solicită să i se ridice imunitatea parlamentară. El a afirmat că este „într-o stare de şoc” şi „total nevinovat”, „o victimă a contextului politic” şi că, „într-o ţară în care toţi hoţii se disculpă”, este greu să-şi dovedească nevinovăţia.

„Recunosc că sunt într-o stare de şoc pentru ceea ce mi se întâmplă. Astăzi la Comisia juridică am întrebat dacă există o singură probă care să mă incrimineze, eu n-am văzut-o”, le-a spus Roşca deputaţilor.

El a arătat că a avut doar o oră şi jumătate pentru a-şi vedea dosarul, spre diferenţă de alţi parlamenatri care au la dispoziţie trei săptămâni pentru acest lucru.

„Vineri, înaintea alegerilor, am emis un comunicat de presă şi am arătat că doresc ridicarea imunităţii astfel încât organele de cercetare penală să poată solicita şi efectua orice acte de urmărire penală, aşa cum ar fi făcut faţă de orice cetăţean al acestei ţări. Am arătat că sunt nevinovat”, a precizat Mircea Roşca.

Acesta a spus că după ce a văzut dosarul a ajuns la concluzia că şi organele de cerecetare penală pot fi induse în eroare în mod intenţioat de anumite persoane certate cu legea.

„În cauza mea, un individ cu probleme grave psihice, un fel de schizofrenie acută şi probleme juridice, cercetat pentru evaziune fiscală, grup infracţional organizat şi alte infracţiuni, în prezent aflat sub control judiciar după şapte luni de arest perventiv cu scopul de a-şi genera consecinţe penale favorabile în propria cauză a pus la cale un plan de învinuire nedreaptă împotriva mea”, a explicat Mircea Roşca.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`