Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu a postat un nou mesaj ironic pe Facebook la adresa românilor. De această dată, ea spune că doljenii, care au votat în proporţie de 60% cu Victor Ponta, ”aşteaptă ca Diaspora să vină acasă după ce şi-a luat ţara înapoi”, arătând că le pune la dispoziţie ”terenul gratis şi lipsa taxelor locale”.
„Aşteptăm Diaspora acasă după ce şi-a luat ţara înapoi şi locurile de muncă promise, astfel încât şomajul să fie zero, ca la Sibiu… Noi punem la dispoziţie terenul gratis şi lipsa taxelor şi impozitelor locale. Am înţeles că investitorii vin la pachet cu Iohannis. Îi aşteptăm!”, scrie pe contul său de Facebook primarul Craiovei.
“Vă cer iertare, doljeni care aţi votat 60% Victor Ponta, că nu mai am curajul sa demolez Stadionul Oblemenco, pentru a construi unul nou!… Poate se va construi la Sibiu sau mai ştiu eu unde… Mi-e greu să cred că va fi în Oltenia… Azi nu mai am curaj să vă spun că promisiunea mea se va împlini”, a mai scris Olguţa Vasilescu.