Augustin Zegrean, despre supraimpozitarea pensiilor speciale: Gogomănii! Constituția vorbește despre justa așezare a sarcinilor fiscale. Nu poți să-l impozitezi pe unul cu 99% și pe altul cu 10% (VIDEO)

Augustin Zegrean, despre supraimpozitarea pensiilor speciale: Gogomănii! Constituția vorbește despre justa așezare a sarcinilor fiscale. Nu poți să-l impozitezi pe unul cu 99% și pe altul cu 10% (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, a declarat joi, pentru B1 TV, că supraimpozitarea pensiilor speciale este o gogomănie deoarece Constituția prevede clar principiul justei așezări a sarcinilor fiscale. Prin urmare, unul nu poatr fi impozitat cu 10%, iar altul cu 99%.

Zegrean a mai spus că întâi ar trebui definit clar ce e aceea o pensie specială. Cât despre contributivitate, acesta a făcut referire la cazul militarilor: „nu au contribuit niciodată la pensii. Cu ăștia ce faci? Unde îi duci cu pensia?”.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.

Ce spune Zegrean despre supraimpozitarea pensiilor speciale

„Nu e o discuție nouă. De fiecare dată când merge prost economia se vorbește despre impozitarea sau desființarea pensilor speciale. Nu-s foarte mulți bani acolo, nu vor salva economia cu banii ăștia. Niciodată nu am auzit ”hai să ne ocupăm să mărim pensiile mici, nu să le reducem pe alea mari”. Dar asta e o altă discuție și nu vreau să intru în ea…

Deci Constituția are un text care vorbește despre justa așezare a sarcinilor fiscale. Acest text trebuie să-l aibă în vedere Guvernul când vorbește asemenea gogomănii. Nu poți să-l impozitezi pe unul cu 99% și pe altul cu 10 sau 16%. Nu se poate lucrul ăsta!

Pensiile, în general, nu se impozitează și foarte bine! Oamenii care au contribuit la pensii au plătit și impozite pentru banii pe care i-au câștigat, apoi și-au plătit și cotizația pentru pensii. Ce să mai impozitați acolo?”, a declarat Zegrean.

Acesta s-a referit apoi la cazul particular al militarilor: „Partea necontributivă… militarii nu au contribuit niciodată la pensii. Cu ăștia ce faci? Unde îi duci cu pensia?

Și unde-i baza lor contributivă? În general în lume militarii nu contribuie la pensii. Deci ei nu au contribuit cu nimic la pensie”.

Zegrean, despre pensiile speciale ale parlamentarilor

Întrebat despre legea privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, declarată de CCR neconstituțională, Zegrean a susținut că judecătorii CCR nici nu au discutat legea pe fond. Aici problemele au fost că nu a existat aviz din partea Consiliului Legislativ și nu au fost respectate mai multe termene.

Fostul președinte CCR a mai susținut că întâi ar trebui să se definească „pensia specială” și a precizat că pensiile magistraților nu sunt pensii speciale, ci de serviciu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`