O cercetare sociologică a grupului de studii socio-comportamentale Avangarde relevă că 76% dintre bucureșteni se declară nemulțumiți sau chiar foarte nemulțumiți de clasa politică. Potrivit aceluiași sondaj, doar 17% dintre bucureșteni se declară mulțumiți și foarte mulțumiți de politicieni, iar 7% nu au putut aprecia sau nu au răspuns.
Președintele Iohannis se bucură de cea mai mare cotă de încredere în rândul locuitorilor Capitalei, cu 65%, acesta fiind urmat de primarul general Sorin Oprescu (47%). Următorii clasați sunt Ecaterina Andronescu (44%), Victor Ponta (39%), Călin Popescu Tăriceanu (38%), Monica Macovei (28%), Ludovic Orban (22%), Alina Gorghiu (20%), Traian Băsescu (17%) și Teodor Atanasiu (14%).
Cercetarea a fost realizată în perioada 2 – 15 iunie, pe un șesantion de 1 400 de persoane, cu vârste de minimum 18 ani, transmite Agerpres. Metoda folosită a fost cea față-în-față, la domiciliul respondentului. Eroarea maximă tolerată este de plus/minus 2,62%, pentru un interval de încredere de 95%. Eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă neinstituționalizată a Capitalei.