UPDATE: Victor Ciorbea și-a luat concediu pentru două săptămâni și a refuzat să delege unui subaltern din instituție atribuția de a ataca la CCR Ordonanțele de Urgență ale Guvernului, adeclarat Dan Barna, președintele USR.
Liderii Uniunii au mers la Avocatul Poporului pentru a-i cere să sesizeze Curtea Constituțională pentru OUG-ul pe Legile Justiției.
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, ar fi plecat în concediu de odihnă, în plin scandal legat de Ordonanța de Urgență care modifică Legile Justiției, informează Realitatea TV.
Avocatul Poporului este singurul care poate ataca la Curtea Constituțională această OUG extrem de controversată.
Recent, Senatul i-a mai făcut o bucurie lui Ciorbea: a decis că poate cumula indemnizația și pensia specială, cât vreme se află în timpul mandatului. Astfel, Victor Ciorbea ar urma să obţină o pensie egală cu suma dintre actuala indemnizaţiede 19.950 de lei pe lună şi pensia specială, adică 16.000 de lei. În total, 35.950 de lei pe lună!
OUG privind Legile Justiției a fost publicată în Monitorul Oficial la mai bine de 24 de ore după ce a fost adoptată în Guvern.
”Această OUG a creat foarte multe probleme funcţionale pentru parchete, în special pentru DNA, inclusiv suspiciuni de neconstituţionalitate, care sunt în curs de analiză! Soluţiile vor fi identificate în perioada următoare”, declara Augustin Lazăr, marţi seară.
Noile reglementări din OUG impun o vechime de cel puţin 10 ani în magistratură pentru procurorii din Parchetul General, DNA şi DIICOT. În cazul celor care vor să lucreze în DNA, este nevoie și de participarea la un concurs. Prin intrarea în vigoare a OUG, din DNA, de exemplu, ar putea pleca cel puțin 57 de procurori, adică aproximativ 40% din numărul total al acestora.