Europarlamentarul Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Strasbourg, într-un interviu pentru B1.ro, că Rezoluția pe tema Revoluției din 1989, dezbătută în Parlamentul European, a fost inițiată dintr-o nevoie de clarificare a evenimentelor de atunci pentru politicienii occidentali.
Politicienii din România nu au ce să facă însă în baza acestei Rezoluții, a mai spus Traian Băsescu, precizând că toate clarificările trebuie să vină de la Parchete și instanțele de judecată.
Întrebat care a fost principala motiovație din spatele Rezoluției, fostul președinte al României a explicat: ”Nevoia de clarificare. Știudin experiențăcă este o confuzie a politicienilor occidentali. Ei amestecă Revoluția cu Mineriada, cu Târgu Mureș. Am considerat că această Rezoluție, dezbătută în Parlament și apoi votată pentru a rămâne actul oficial al Uniunii Europene va limpezi lucrurile. După ce a văzut proiectul de rezoluție, nu putea să vină în plen să întrebe ce s-a întâmplat cu Mineriada, pentru că lucrurile s-au clarificat”.
”Factorul politic din România nu are ce să facă în baza Rezoluției, cum nu are ce să facă nimeni din Europa. Factorul politic trebuie să stea să aștepte o decizie a structurilor responsabile din statul român, să dea soluții. A rămas neclarificat de ce au murit atât de mulți oameni la Revoluție, de ce au fost răniți atât de mulți oameni, de ce au fost arestați și torturați atât de mulți oameni, mai ales după ce Ceaușescu a fugit. Acest răspuns trebuie să îl dea Parchetele și instanțele de judecată. Politicul nu poate să dea o soluție aici, e doar în așteptare”, a mai spus Traian Băsescu.
De asemenea, întrebat cum vede „Omul Nou” conceput de comuniști în România, europarlamentarul PMP a răspuns: ”Povestea cu ‘Omul Nou’ pe care voiau să-l facă comuniștii este răsuflată. Este un slogan absolut nerealist. Omul, oricât de tânăr ar fi, se naște din părinți, crește într-o casă, într-o familie și preia de la familie, duce mai departe, de multe ori, ceea ce familia i-a dat. Revoluția, însă, ne-a adus o mentalitate nouă care se instalează tot mai profund în România.
Dacă v-ați uitat la alegerile prezidențiale, acesta este răspunsul. Pe măsură ce oamenii devin liberi și nedependenți din punct de vedere financiar de stat, încep să se orienteze către soluțiile politice inteligente și nu către cele de tip comunist în care statul îți dă. Oamenii încep să se orienteze către soluția «eu pot»”, a mai spus Traian Băsescu.
Statul român trebuie să intensifice eforturile pentru elucidarea adevărului Revoluției. Aceata este una dintre cerințele formulate în proiectul de rezoluție privind evenimentele din decembrie 1989, prezentat, luni înParlamentul European. (Detalii AICI)
Votul asupra rezoluției va fi dat joi, înParlamentul European.
Exclusiv B1.ro: Traian Basescu, declarații de la Parlamentul European despre Revoluția din 1989