Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit pentru Adevărul despre criza răpirii jurnaliștilor din 2005 și despre fuga lui Omar Hayssam din țară.
Băsescu a povestit că a aflat despre răpirea a trei jurnaliști români în timp ce se întorcea din Afganistan, unde vizitase trupele, și că a început imediat demersurile pentru eliberarea lor. El a adăugat că unele dintre aceste acțiuni sunt cunoscute, dar unele documente nu au fost desecretizate și nici nu vor fi pentru că arată un mod anume de operare. Fostul președinte a precizat că acele demersuri nu sunt unele blamabile, ci doar au avut scopul de a-i recupera pe români.
”Toată acţiunea a fost condusă de mine şi mi-am asumat-o din punct de vedere politic. Era o misiune dificilă. Nu aveam reguli. Acum, sunt reguli, s-a inventat o procedură. Am stabilit , cu acordul şefilor de instituţii, echipa care merge să recupereze. Nu îmi pare rău de niciun om pe care l-am promovat. Poate să îmi pară rău de comportament, dar discutăm de oameni care chiar şi-au făcut datoria cât am fost la Cotroceni. Nu îmi pare rău nici de Coldea, nici de Stanciu, nici de Kovesi, chiar dacă nu le susţin nişte atitudini noi. M-au deranjat câteva lucruri ulterioare“, a afirmat Băsescu.
Fostul președinte a negat categoric că ar fi plătit bani pentru răscumpărare și a spus că au fost găsite alte formule.
Băsescu are certitudinea că Omar Hayssam plănuise totul: ” Întâi a plănuit-o ca să-şi creeze condiţii să-i aducă, apoi a pierdut de sub control tot procesul, în câteva zile. S-a speriat de recaţia autorităţilor române şi au ajuns în mâna unor terorişti fără mamaă, fără tată.” El a făcut o serie de precizări și în legătură cu fuga acestuia, pe care a catalogat-o ca fiind nepermisă: ”A fost un afront adus statului român fără precedent. Un om care a fost supravegheat zeci de ani s-a putut plimba ca un civil şi a putut să plece şi din ţară”. El a decis la acel moment demiterea tuturor șefilor de structuri pentru că trebuia să dea” un semnal puternic tuturor structurile că este nepermis aşa ceva”.
Fostul președinte a recunoscut că a făcut unele greșeli în timpul crizei, dar a blamat și presa pentru ipotezele pe care le-a vehiculat atunci: „Este un act de terorism împotriva statului răpirea unor cetăţeni români. Statul trebuie să răspundă. Fiind ziarişti, dvs., presa, aţi explodat. S-au făcut erori de comunicare, inclusiv din partea mea, din dorinţa de a găsi acel optim, din dorinţa de a secretiza partea care să nu fie făcută publică. Nu am avut nicio ieşire publică fără să o corelez cu celula de criză. Presiunea mediatică era atât de mare. Presa nu credea că ne-am interesa. Au apărut aberaţii care ne îngrijorau. Chestia asta cu „Băsescu i-a răpit singur“ ca să-i aducă înapoi îi făceau preţioşi, pentru că informaţiile ajungeau şi la terorişti. Vă daţi seama ce bucurie pe cei care organizaseră răpirea“, a mai spus Băsescu.