Băsescu: Reorganizarea administrativă şi legea sănătăţii, două mari restanţe ale mandatului meu

Băsescu: Reorganizarea administrativă şi legea sănătăţii, două mari restanţe ale mandatului meu

Reorganizarea administrativă și legea sănătății reprezintă două „mari restanțe” a mandatului președintelui Traian Băsescu, alături de revizuirea Constituției. Declarația a făcut-o chiar șeful statului, la întâlnirea cu membrii cumunității românești de la Chicago.

Mai am două mari restanţe, dincolo de Constituţie care trebuie revizuită şi ea. Legea sănătăţii şi legea de reorganizare administrativă a ţării. Sper ca după alegeri să găsesc o majoritate care să le promoveze, poate legea sănătăţii chiar înainte de alegerile din noiembrie (…) Deci astea două legi le mai vreau şi pot să spun că am lăsat ceva în urma mea„, a spus președintele, potrivit Mediafax.

Șeful statului a precizat că a înţeles din mandatele sale de preşedinte că „statul român nu va fi performant dacă nu realizăm că nu poate funcţiona cu legi capitaliste aşezate peste instituţii comuniste”.

Asta am înţeles eu şi este cel mai bun lucru pe care îl las gratis preşedintelui care va veni după mine„, a spus șeful statului. Traian Băsescu a ținut să precizeze însă că statul român nu poate fi „performant” cu aceeaşi organizare administrativă de dinainte de 1989.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`