Politică
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, merge săptămâna viitoare la Chișinău. După cum se știe deja, Băsescu este preşedintele de onoare al Partidului Unităţii Naţionale (PUN), iar vizita este una foarte interesantă, în contextul în care președintele executiv al PUN, Anatol Șalaru, declara că fostul șef al statului va candida pentru un post de deputat în Republica Moldova.
„Dacă Băsescu va avea cetățenia, el va candida pentru funcția de deputat și va fi ales președinte al partidului. Vom face campanie cu el”, a declarat Șalaru.