Premierul Ilie Bolojan (PNL) și ministrul Energiei, Bogdan Ivan (PSD), susțin o conferință de presă despre proiectele și reformele în domeniul energetic.
Declarațiile lui Bolojan:
- Prețurile la energie sunt date de două aspecte: capacitățile de producție și de reglementări. E nevoie să creștem capacitățile de producție și să îmbunătățim reglementările.
- Deblocarea proiectelor viabile prin eliberarea capacităților de rețea și reducerea costurilor de acces la rețelele electrice e o direcție importantă care ține de reglementare și înseamnă să desființăm avizele tehnice de racordare speculative care blochează sau scumpesc accesul la rețele electrice.
- A doua direcție este îmbunătățirea performanței companiilor de stat din domeniul energiei. Ele au un rol vital în producția de energie din România, prin urmare, orice fel de îmbunătățire se va vedea în cantități, în prețuri, pentru asta înseamnă să revizuim indicatorii de performanță, în așa fel încât să fie măsurabil, să fie relevanți și, de asemenea, să stabilim criterii fără echivoc pentru pierderea mandatului în cazul în care indicatorii nu se realizează. E un lucru foarte important.
- A treia direcție este reducerea distorsiunilor pe piața de energie. Piața de energie influențează cu câteva procente bune prețurile finale la consumatori. Prin urmare, e nevoie să reducem volatilitatea pe această piață, să reducem cantitățile care se tranzacționează pe piețele zilnice, care sunt foarte volatile, să extindem cantitățile care se comercializează pe termen lung cu clienții finali, să stimulăm furnizorii să facă aceste lucruri, inclusiv reducându-le plățile care le avem restante de achitat către ei.
- A patra direcție este de creștere a capacităților de stocare. Avem o pondere importantă a energiei care este fluctuantă pe bază de eolian și pe bază de fotovoltaic și dacă anii trecuți am avut anii acestor două investiții, ar trebui să avem anii stocării în următorii ani, în așa fel încât să echilibrăm aceste piețe și prin politicile pe care Ministerul Energiei le promovează, prin schemele de sprijin, prin derularea proiectelor din PNRR, prin finanțări din fondul de modernizare, putem susține dezvoltarea acestor capacități în anii următori. Și domnul ministru va puncta aceste mecanisme.
- De asemenea, a cincea direcție este să ne susținem investițiile strategice în domeniul energiei. Sunt investiții în derulare mari care pot influența semnificativ piața de energie din România, de la interconexiunile mari și rețelele transfrontaliere, de la investițiile majore în zona de producție, atât în bandă, care sunt cel puțin de 10% din totalul producției de energie din România, de la accelerarea unor investiții peste o valoare semnificativă, de la simplificarea proceselor de autorizare și a procedurilor de expropriere.
- Aceste direcții am convenit să le urmărim în perioada următoare. Sunt acțiuni pe termen scurt și acțiuni pe termen mediu pe care trebuie să le urmărim.
- Deblocarea proiectelor viabile prin eliberarea capacităților de rețea. Trebuie să desființăm avizele tehnice de racordare care blochează sau scumpesc acest acces.
- Cele mai multe avize au fost emise în ultimii 3 ani. Sub 10% din aceste avize au avansat, înseamnă că 90% din proiecte sunt în scop speculativ.
- Neavând reglementări clare, s-au permis aceste proceduri speculative. Ce trebuie să facem? Să înăsprim regulamentele, să mărim semnificativ garanțiile, să impunem termene ferme până la care trebuie să se realizeze investițiile. Dacă nu se respectă termenele, cei care au depus garanțiile trebuie să le piardă în favoarea Translectrica sau alți deținători de rețele sau în favoarea statului. Guvernul va trimite propuneri la ANRE așa încât până la finalul lunii să avem noi reglementări.
- Se vor putea elibera rețelele și vom putea permite investitorilor serioși să poată realiza aceste investiții. E important ca Translectrica să aibă o strategie privind nevoile României.
- Cea mai mare parte a energiei din România e produsă de companii de stat și trei companii. Hidroelectrica, Nuclearelectrica și combinatul Oltenia reprezintă peste 60% din producție. Dacă transferăm și centralele din marile orașe pe gaz, ajungem la peste două treimi. Orice îmbunătățire a performanței acestor companii se va vedea în prețuri.
- Azi în foarte multe companii avem indicatori de performanță care nu sunt relevanți astfel încât dacă nu ți-a îndeplinit indicatorii să-ți pierzi mandatul.