Botoșani: O persoană decedată a fost desemnată președinte al Biroului electoral al unei secții de votare dintr-o comună

Botoșani: O persoană decedată a fost desemnată președinte al Biroului electoral al unei secții de votare dintr-o comună
Foto: botosaninecenzurat.ro

O persoană decedată a fost desemnată președinte al Biroului electoral al unei secții de votare din comuna botoșăneană Santa Mare, informează Agerpres.

Rodica Drobotă a fost numită președinte al Biroului electoral al Secției de votare 354, deși a murit în luna martie a acestui an. Eroarea a apărut pentru că baza de date a Autorității Electorale Permanente, cea din care s-a tras la sorți, nu era actualizată.

"Din cât am înțeles, primăria a comunicat AEP faptul că persoana respectivă a decedat, dar nu au fost operate modificările în baza date date a AEP", a declarat Rodica Cociorvă, președintele Biroului Electoral de Circumscripție al comunei Santa Mare.

O altă problemă a apărut și la Secția de votare 352, acolo unde a fost desemnată președinte al Biroului electoral Maria Dănilă, candidat din partea PMP la funcția de primar al comunei.
În ambele cazuri, AEP va organiza o nouă tragere la sorți.

Urmăriți B1TV.ro și pe