Bugetele mai multor ministere, suplimentate de Guvern din Fondul de rezervă / Clubul Rapid București primește 7,4 milioane pentru salariile sportivilor

Bugetele mai multor ministere, suplimentate de Guvern din Fondul de rezervă / Clubul Rapid București primește 7,4 milioane pentru salariile sportivilor
Foto: Guvernul României / Facebook

Guvernul Ciolacu s-a reunit luni în ședință pentru a suplimenta bugetele mai multor ministere și instituții centrale. Banii vin din Fondul de rezervă.

Bani în plus pentru mai multe ministere

Potrivit Agerpres, vor fi suplimentate bugetele următoarelor ministere și instituții: Ministerul Transporturilor, Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Ministerul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secretariatul General al Guvernului.

Bugetul Ministerului Transporturilor va fi suplimentat cu 7.400.000 de lei, bani ce vor ajunge la Clubul Sportiv Rapid Bucureşti: „Având în vedere faptul că Clubul Sportiv Rapid Bucureşti nu dispune de fondurile necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor salariale ale sportivilor, prin prezentul act normativ se propune alocarea creditelor bugetare si a creditelor de angajament in suma de 7.400.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023 pentru Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi redistribuite Clubului Sportiv Rapid Bucureşti, pentru acoperirea parţială a sumelor indisponibile la momentul actual”.

Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene va primi și el 300.000.000 de lei pentru efectuarea unor plăți și pentru acoperirea deficitului de finanţare existent la nivelul autorităţilor de management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Secretariatul General al Guvernului va primi bani în plus pentru Departamentul pentru Relaţii Interetnice.

Premierul Ciolacu promite reorganizarea ministerelor

Distribuirea banilor se face în contextul în care, de mai multe luni, premierul Marcel Ciolacu promite reorganizarea ministerelor.

„Vom finaliza între şase şi nouă ministere anul acesta, apoi vom continua. Nu sunt adeptul de a face lucruri pe colţul biroului…. Sunt ministere importante. Ministerul Muncii – categoric se va face anul acesta, ştiţi promisiunile. Secretariatul General al Guvernului se va face anul acesta, Ministerul Agriculturii… Acolo erau vreo 111 instituţi și rămân vreo 43. Sunt multe modificări, dar am luat un timp, așa încât să gândim bine această reorganizare. Nu este o amânare propriu-zisă”, a afirmat Ciolacu săptămâna trecută, în cea mai recentă declarație a sa pe subiect.