Sebastian Burduja (PNL), ministrul Energiei, a declarat duminică, pentru B1 TV, că ministerul lucrează la prelungirea cu mai multe luni a schemei de plafonare a facturilor la energie. Burduja a vorbit și despre economiile pe care le face la minister, în contextul în care România se confruntă cu un acut deficit bugetar.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Special B1”, moderată de Eli Roman pe B1 TV.
„Am spus că lucrăm la un scenariu de bază și el înseamnă prelungirea actualei scheme o perioadă de timp, 3 – 6 – 9 luni, în funcție de cât ne va permite bugetul, pentru că și această schemă trebuie susținută și a fost susținută din veniturile adiționale din sectorul energetic, deci practic tot de la companiile din energie.
Suntem în două proceduri de infringement, trebuie să spunem adevărul până la capăt. E prima etapă în ambele proceduri. Considerăm că într-un interval de șase luni – un an vom reveni într-o situație de compatibilitate deplină cu piața europeană și aceste proceduri se vor încheia. Nu mă îngrijorează”, a declarat ministrul Energiei.
„Legat de Ordonanța trenuleț, eu cel puțin, la Ministerul Energiei, am luat anumite decizii.
Vor fi 10 – 20% dintre colegi care vor pleca acasă în urma examenelor. Ne eficientizăm cheltuielile, sunt și măsuri care poate vi se vor părea simple, dar au deranjat unii colegi. Dar eu merg până la capăt!
Se intră numai pe cartelă, se iese numai pe cartelă, mașinile vor fi cu GPS, vineri toată lumea lasă mașina la minister, că era o practică s-o mai ia acasă și era greu de urmărit consumul de carburant. Sunt lucruri care țin de normalitate.
La fel și în companiile din energie, unde voi fi foarte transparent. În umrătoarea perioadă, pe site-ul ministerului voi prezenta sporuri, salarii, condiții, sponsorizări, contracte, absolut totul la vedere, că, într-adevăr, s-au protejat unii și alții de contracte colective de muncă. Au sporuri generoase și cred că românii trebuie să știe care sunt condițiile salariale, sporurile diferite, să vedem ce e de bun simț și ce e de mai puțin bun simț. Și să revenim la o situație civilizată”, a mai declarat ministrul Sebastian Burduja, pentru B1 TV.