Prezent la emisiunea CheckMedia de la B1TV din 2 martie, directorul și fondatorul Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului (MCA) din România, Maximillian Marco Katz, a declarat că Georgescu a intrat în atenția MCA în urmă cu mulți ani, când a apărut la o emisiune a televiziunii publice în care și-a exprimat într-un mod „foarte poetic și foarte direct” simpatia sa pentru Mișcarea Legionară și conducătorii acesteia.
Marco Katz a reliefat că deși fostul candidat la prezidențiale a încercat să se distanțeze pe perioada campaniei electorale de imaginea de simpatizant al Mișcării Legionare „pentru a nu călca pe un teren minat”, afirmațiile făcute anterior și asocierea sa cu extremistul Marian Motocu, trimis în judecată pentru antisemitism și propagarea sentimentelor ultranaționaliste, demonstrează contrariul.
Mai mult, Marco Katz a punctat „starea de timorare” care planează în prezent la nivelul comunității evreiești din România pe fondul înregistrării unei intensificări a sentimentelor antisemite în țară. În context, a subliniat și necesitatea conștientizării populației despre fenomenului legionar și extremist și a mobilizării autorităților române în ceea ce privește implementarea strategiei naționale de combatere a antisemitismului, a rasismului și a xenofobiei.
Amintim că prin intermediul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, Marco Katz, le-a transmis (24.04.2025) vicepreședintelui American JD Vance și omului de afaceri Elon Musk scrisori în care și-a exprimat îngrijorarea față de susținerea oferită de cei doi lui Călin Georgescu, un candidat care „manifestă admirație pentru Mișcarea Legionară din România și regimul mareșalului Ion Antonescu, un guvern colaboraționist pro-nazist al Germaniei care a fost complice la persecuția sistematică și uciderea a sute de mii de evrei și alte minorități în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”.