Călin Popescu Tăriceanu, după dezbaterea cu reprezentanții UNBR: Rolul avocaților și vocea avocaților, într-un stat de drept, trebuie să se facă auzită (VIDEO)

Călin Popescu Tăriceanu, după dezbaterea cu reprezentanții UNBR: Rolul avocaților și vocea avocaților, într-un stat de drept, trebuie să se facă auzită (VIDEO)

UPDATE: În urma apariţiei acestui material, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ne-a transmis următoarea rectificare, pe care o publicăm integral.

Declaraţia pe care am acordat-o presei după întâlnirea membrilor Biroului Permanent al Senatului cu Uniunea Barourilor de Avocaţi a fost transcrisă greşit pe site, după cum urmează:

„Cred că trebuie să înțelegem că avocații sunt un rău necesar. Ține de apărarea cetățeanului.”

Redau în continuare citatul exact din declaraţia mea:

“În pofida percepţiei, care pare să existe în justiţie că avocaţii sunt un rău necesar, ei nu sunt un rău necesar, este o chestiune fundamental care ţine de apărarea cetăţeanului şi de respectarea principiului egalităţii între apărare şi acuzare”.

Miercuri a avut loc o dezbatere între reprezentanții Uniunii Naționale a Barourilor din România și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Avocații au semnalat probleme din justiție, printre acestea și scurgerile de informații din dosare, de natură să pună presiunea pe aceștia.

La finalul discuției, Tăriceanu a explicat ce înseamnă un stat de drept și care este rolul avocaților.

„Statul de drept e cel capabil să aibă instituții puternice, rolul avocaților și vocea avocaților într-un stat de drept trebuie să se facă auzită. E reproșul pe care l-am făcut barourilor de avocați, că în dezbaterile publice vocea lor e slab auzită. Auzim vocile procurorilor, CSM, mai puțin vocile avocaților chemați să îi apere pe cetățeni”, a spus președintele Senatului.

„Cred că trebuie să înțelegem că avocații sunt un rău necesar. Ține de apărarea cetățeanului. Vrem să arătăm cetățenilor că legea e de partea lor, că nu sunt prada abuzurilor și exceselor”, a adăugat Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu, după dezbaterea cu reprezentanții UNBR: Rolul avocaților și vocea avocaților, într-un stat de drept, trebuie să se facă auzită