Tăriceanu, despre scrisoarea liderului ALDE european: Deși începea cu formula „Dragă Călin”, nu mi se adresează mie

Tăriceanu, despre scrisoarea liderului ALDE european: Deși începea cu formula Dragă Călin, nu mi se adresează mie

Călin Popescu Tăriceanu a comentat miercuri scrisoarea liderului grupului ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, care l-a avertizat să nu urmeze calea iliberală. Tăriceanu a spus că scrisoarea nu i se adresează, deși aceasta începe cu ”Dragă Călin”.

Verhofstadt răspunsese criticilor lui Tăriceanu, după ce Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind statul de drept din România.

„Cu toate că începea cu formula ”dragă Călin”, nu era un răspuns personal. Este o declarație (…) probabil un mesaj politic care să se audă mai larg”, a declarat Tăriceanu.

„Guy Verhofstadt mi-a spus ”ne-ai criticat”. I-am spus, ”nu, nu v-am criticat, am spus că am o mare dezamăgire”. Un lucru important care figura în proiectul de rezoluție – la punctul patru se scria acolo că este pusă sub semnul întrebării legitimitatea protocoalelor încheiate între SRI și instituții din justiție. Din motive neștiute, nici el nu a știut să îmi explice, acel punct a dispărut. I-am spus că textul rezoluției nu mi se pare echilibrat”, a mai spus Tăriceanu.

Ultima oră