Ciprian Ciucu s-a înscris în PNL, luni, conform spuselor lui Cătălin Predoiu care a declarat că Ciucu va fi propus pentru postul de viceprimar al Capitalei.
Predoiu a declarat că Ciprian Ciucu figurează primul pe lista consilierilor CGMB, hotărâre adoptată, în BP al PNL Bucureşti, cu unanimitate. Marian Munteanu nu se mai află pe această listă din cauză că acesta nu a mai dorit să candideze, informează Mediafax.
„În urmă cu aproximativ o jumătate de oră domnul Ciprian Ciucu s-a înscris în PNL. Este partenerul meu în campania pentru Bucureşti, va fi viceprimarul Capitalei după alegeri, prin votul cetăţenilor şi sunt extrem de mulţumit şi fericit aş putea spune că putem să prezentăm bucureştenilor o ofertă integrată, un tandem de candidat pentru funcţia de primar general al Capitalei şi pentru funcţia de viceprimar care să le garanteze realizarea proiectelor pe care le vom prezenta” , a declarat candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu.
„Domnul Ciucu este un expert în administraţie publică. A lucrat şi în ţară şi peste hotare vreme de 15, 16 ani, în acest domeniu, astăzi a făcut un pas important pe care trebuie să îl facă oricine îşi doreşte să îşi pună în aplicare proiectele”, a mai spus Predoiu