Cătălin Predoiu clarifică povestea privind propunerea de a ocupa un portofoliu în Cabinetul Ponta: "M-a abordat în Parlament" (VIDEO)

Cătălin Predoiu clarifică povestea privind propunerea de a ocupa un portofoliu în Cabinetul Ponta: "M-a abordat în Parlament" (VIDEO)
Foto: B1 Tv

Prim vice-președintele PDL Cătălin Predoiu a povestit, joi, în cadrul emisiunii ”Evenimentul Zilei”, difuzată de B1 TV, cele două episoade legate de preluarea unui portofoliu de ministru în Cabinetul Ponta.

Sunt două momente. Primul moment este căderea guvernului MRU. La cinci minute după această întâmplare nefericită din istoria României, Ponta m-a abordat în Parlament și mi-a făcut această propunere. I-am transmis ulterior răspunsul negativ. Între timp, am vorbit cu Mihai Răzvan Ungureanu la Neptun, auzise și dânsul de această propunere, m-a chestionat. Spre surpriza mea uitasem, dar mai târziu un coleg mi-a adus aminte, fost ministru, că a fost de față la această întâmplare. Îl informasem și pe președintele Traian Băsescu și cu asta s-a închis subiectul în prima fază”, a spus Predoiu. 

Fostul ministru al justiției spune că s-a făcut o confuzie între cele două momente, unul având loc în vara lui 2012 și unul la plecarea ministrului Mona Pivniceru din Guvern.

Al doilea moment a fost în iarna anului trecut când plecarea doamnei Pivniceru a născut iar dezbateri pe tema ministrului. Și din nou a circulat un zvon în oraș că s-a făcut o propunere. Printre numele circulate eram și eu. Glume care se fac la o bere, fă-ți bagajele că te vor la Guvern. Dar atunci a fost un zvon doar, pentru că domnul Ponta, la televizor, într-o emisiune făcută cu domnul Ciutacu, a spus că vrea să fie tehnocrat, independent, să știe Bruxelles-ul, să fie puțin diplomat. Atunci Ciutacu a spus că a făcut portretul domnului Predoiu. Și atunci domnul Ponta a spus că nu este vorba de el, l-am vrut în Guvern anul trecut, nu s-a putut, dar acuma nu este vorba de el”, a completat acesta.

Predoiu a explicat și de ce președintele Traian Băsescu a rămas cu impresia că i-a cerut ajutorul pentru a accede în Guvernul Ponta.

Ulterior, într-un anumit context, am avut o discuție cu președintele în care l-am informat că iarăși aud această poveste. L-am întrebat dacă știe ceva despre această poveste și a spus că nu. Acum, dacă dânsul a interpretat că eu vreau să vin înapoi în Guvern, asta este o altă poveste și eu nu mi-o asum. Ce a spus ulterior domnul Ponta, dacă a spus – căci am văzut că era pe surse, este o minciună. În sală, când s-a plimbat, a dat mâna cu domnul Falcă și i-a spus în glumă că este adevărată povestea cu Predoiu, cu Guvernul. Afară, în fața presei, a negat. Acest comportament duplicitar a născut această istorie”, a conchis Predoiu. 

Predoiu, la EVZ, despre discuția cu Băsescu privind un portofoliu în Cabinetul Ponta

Urmăriți B1TV.ro și pe
`