Tupeu de PSD-ist. ”Mitralieră” Rădulescu acuză fraude la vot în Diaspora: „Ați văzut, pubele închise, deschise, nesigilate, oameni beți prin secții de votare”

Tupeu de PSD-ist. ”Mitralieră” Rădulescu acuză fraude la vot în Diaspora: „Ați văzut, pubele închise, deschise, nesigilate, oameni beți prin secții de votare”
Foto: Adevărul

Cătălin Rădulescu acuză că alegerile din străinătate au fost fraudate. Deputatul PSD are și un ”argument” – nu au fost cozi la urne.

„Știți cum s-au pierdut alegerile prezidențiale până acum, prin furt, prin Securitate, prim multe șmecherii. În diaspora, noi am primit o mulțime de mesaje, filme mai ales, și eu, de exemplu, am trei-patru verișori care stau în Marea Britanie, în Germania și în Franța. Au fost la secții de votare, nu era nimeni. După care aflăm cu sunt 100.000 de voturi care s-au întâmplat în ultima oră. 100.000 de voturi împărțit la 800 de secții de votare înseamnă că au votat două persoane pe minut. Faceți dumneavoastră calculul”, a susținut Cătălin Rădulescu, citat de Digi24.

El speră ca Viorica Dăncilă să obțină 51%: „Eu mi-am mobilizat 8.000 de votanți, fără primari, care au mers și au votat cu Viorica Dăncilă. (…) Într-o oră putem să mai scoatem foarte multe voturi”.

„Ați văzut, pubele închise, deschise, nesigilate, oameni beți prin secții de votare în Grecia și în alte zone. Eu așa cred, că în diaspora a fost fraudă”, a mai declarat deputatul PSD.