CCR amână pentru a 5-a oară pronunțarea pe numirea lui Marian Neacșu în conducerea ANRE / Alte decizii importante, lăsate și ele pe anul viitor

CCR amână pentru a 5-a oară pronunțarea pe numirea lui Marian Neacșu în conducerea ANRE / Alte decizii importante, lăsate și ele pe anul viitor
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Constituțională a României a amânat pentru 22 ianuarie pronunțarea asupra sesizării USR privind numirea lui Marian Neacșu în funcția de vicepreședinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, arată un comunicat al CCR.

Nu este prima amânare în această speță, ci a cincea. Cele mai recente episoade de acest gen sunt cele din 30 octombrie, respectiv cel de miercuri. Dacă luna trecută CCR invoca nevoia de aprofundare a dezbaterilor, ieri forul nu a luat o decizie pentru că judecătorul Marian Enache a lipsit din motive medicale, potrivit unor surse citate de Agerpres. Până la momentul 30 octombrie, CCR mai amânase de două ori pronunțarea.

Încă din 5 iulie, deputatul USR Cristina Prună a anunțat că a sesizat CCR cu privire la numirea lui Neacşu.

Unul dintre argumentele invocate a fost acela că Neacşu nu are vechimea şi experienţa care sunt cerute de lege pentru ocuparea unei astfel de funcții.

„În plus, el nu poate ocupa un loc în Comitetul de reglementare al ANRE, întrucât a primit o condamnare penală definitivă”, mai afirmase Prună la acea vreme.

Clinciul ALDE vs Meleșcanu, amânat și el pentru anul viitor

Curtea Constituţională a amânat pentru 22 ianuarie și luarea unei decizii privind sesizarea referitoare la alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului.

Pe 11 septembrie, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că mai mulţi parlamentari au semnat o sesizare către CCR privind modul în care Meleşcanu, la acea vreme încă membru ALDE, a fost ales la conducerea Senatului, având şi susţinerea social-democraţilor la acel moment.

CCR nu s-a pronunțat nici pe conflictul dintre președintele CSM, Lia Savonea, și fostul ministru Ana Birchall

De asemenea, CCR a amânat pentru 22 ianuarie și decizia asupra cererii preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională cu fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall.

Pe 8 octombrie, Lia Savonea a denunţat „criza fără precedent” din cadrul CSM generată de lipsa cvorumului de la şedinţele de plen, anunţând că va sesiza CCR în privinţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de acţiunile ministrului Justiţiei de la acea dată, Ana Birchall, pe care o acuza de „ingerinţă gravă în activitatea procurorilor” şi „acţiuni de subminare a autorităţii CSM”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`