Ceartă între colegi din USL: Radu Mazăre îl amenință pe Remus Cernea că îi rupe picioarele

Ceartă între colegi din USL: Radu Mazăre îl amenință pe Remus Cernea că îi rupe picioarele

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a afirmat, luni, că îi va rupe picioarele deputatul USL Remus Cernea, din cauza inițiativei depuse de acesta din urmă privind finanțarea cultelor, arată Mediafax.

Mai mult, Radu Mazăre l-a numit „tâmpit” pe Remus Cernea și a spus că acesta ar trebui să tragă pentru USL, nu să se certe cu preoții.

„Sunt supărat pe deputatul Cernea. Eu văzusem la ştiri, dar nici prin cap nu mi-a dat că o să fie unul de-al nostru, că de fapt l-am adoptat, mai greu, mai chinuit, ne-a rugat premierul, luaţi-l ca să pot să închid alianţa, a pufăit Nicu mai tare, până la urmă l-am adoptat. Şi el, tâmpitul, altfel ce pot să spun.

Au venit ziariştii, ştiţi că deputatul a făcut o iniţiativă să nu mai fie finanţate cultele de la buget de la guvern, ştiţi ? A avut această iniţiativă domnul deputat de la Verzi, care în loc să alerge pentru noi, care l-am susţinut, l-am ajutat, ca să iasă deputatul constănţenilor, să alerge să ne deblocheze lucrurile blocate că sunt multe lucruri blocate inclusiv pe chestiuni de mediu. El, domnul de la Bucureşti, acolo, din sferele lui înalte, are alte preocupări. El se ceartă cu Biserica, se ceartă cu popii, un tâmpit, ce pot să zic despre el”, a spus Mazăre.

Edilul a adoptat și o rezoluție prin care PSD Constanța îi solicită lui Remus Cernea să-și ceară scuze, inclusiv în fața bisericii.

„PSD Constanţa nu este de acord cu iniţiativa deputatului USL Constanţa Remus Cernea prin care se doreşte eliminarea finanţării activităţii cultelor din România. Întrucât organizaţia PSD Constanţa nu a fost consultată solicităm retragerea acestei iniţiative parlamentare şi în acelaşi timp îi solicităm domnului deputat Remus Cernea să-şi ceară scuze public. Să-şi ceară scuze tuturor şi Bisericii şi nouă că a făcut lucrul ăsta în numele nostru pentru că noi l-am ajutat ca să ajungă acolo. O să mă întrebe jurnaliştii şi ce o să fac dacă nu îşi retrage: îi rup picioarele dacă îl mai prind pe la Constanţa şi vă rog să mă ajutaţi”, a mai afirmat Radu Mazăre.

Un grup de parlamentari în frunte cu Remus Cernea, cunoscut pentru poziţiile sale împotriva Bisericii, pregăteşte o iniţiativă legislativă care să vizeze o altă formă de finanţare a cultelor decât cea de la bugetul de stat, respectiv cea a modelului german. (Detalii AICI)

Mazăre: Remus Cernea e un tâmpit

Embed: