Premierul Mihai Tudose se va întâlni miercuri, la ora 11.00, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii a 43 de organizaţii civice, care i-au cerut o discuţie privind Legile Justiţiei.
Organizațiile au ales șapte delegați care vor participa la discuții.
Aceștia sunt: Marius Deaconu, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, Alexandru Socol, reprezentant al comunității „Corupția Ucide”, Ciprian Ciocan, reprezentant al mișcării „Vă Vedem din Sibiu”, Laurențiu Ștefănescu de la Inițiativa Timișoara, Mihai Polițeanu – Inițiativa România, Mihai Tudorică – #REZISTENȚA și Radu Dumitriu, delegat al organizațiilor din Diaspora.
În desemnarea celor șapte delegaţi, organizaţiile civice au luat în considerare criteriul unei reprezentativităţi cât mai mari a grupurilor semnatare.
”De comun acord cu Cabinetul Prim-ministrului, s-a agreat participarea a 7 delegați din partea organizațiilor civice, astfel încât să poată avea un dialog coerent și clar. În desemnarea celor 7 delegați, organizațiile civice au luat în considerare criteriul unei reprezentativități cât mai mari a grupurilor semnatare”, a scris, pe Facebook, Marius Deaconu.
În scrisoarea trimisă zilele trecute premierului, reprezentanții celor 43 de organizaţii civice au avertizat că România riscă ”un derapaj fără precedent de la valorile democratice”. (Detalii AICI)