Ciprian Ciucu, primar al Sectorului 6 și prim-vicepreședinte al PNL, i-a transmis un mesaj public lui Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, pe care l-a acuzat de „lipsă de implicare pentru susținerea Elenei Lasconi și împotriva candidatului cu profil fascist”.
Liberalul îl acuză pe primarul Capitalei de „lipsă de implicare” în susținerea Elenei Lasconi.
„Sunteți una dintre cele mai importante figuri politice, la nivel simbolic, din țara acesta! Personal, până acum, sunt dezamăgit de lipsa dumneavoastră de implicare în acestă săptămână grea (cel puțin pe on-line, prin poziții ferme) pentru susținerea Elenei Lasconi și împotriva candidatului cu profil fascist”, a declarat Ciprian Ciucu, joi, pe Facebook.
„Știam că și dumneavoastră credeți in parcursul european și democratic al României. De aceea sunt nițel uimit de slaba dumneavostră implicare. Acum, mai mult ca niciodată, este nevoie de solidaritate și de a fi cu toții împreună, este nevoie de mai mult!”, a adăugat prim-vicepreședintele PNL.
„Nu spun mai mult, spun doar că bucurestenii au nevoie de dumneavoastră așa cum și dumneavoastră ați avut nevoie de ei. Este de neînțeles cum eu si dl. Bolojan suntem mult mai prezenți decât dumneavoastră în această luptă care astăzi, aparține tuturor celor care își doresc o țară liberă. Demonstrați-mi că nu am dreptate in zilele care urmează. Mai sunt doar trei zile!”, a mai spus Ciprian Ciucu.