Înainte de 1989 prezenţa la vot era de 99,9%, iar acum nu ajunge nici măcar la jumătate, fapt ce este regretabil, a declarat Clotilde Armand, care a pus această situație pe seama lipsei de încredere a oamenilor în capacitatea votului de a schimba ceva.
"Eu am votat dimineaţa. Sunt o persoană care începe devreme. Am votat, am dus şi restul familiei. Avem o mătuşă de 92 de ani, care era foarte fericită să voteze (…) Am fost dezamăgită că participarea nu e la nivelul la care îmi doream. În timpul lui Ceauşescu era de 99,9%, acum nici nu ajungem la jumătate. Este foarte regretabil", a declarat liderul USR, potrivit news.ro.
Aceasta a mai susținut că oamenii trebuie să-și recapete încrederea în politică şi în puterea votului lor.
Pe de altă parte, ea s-a arătat încântată de faptul că USR a reușit să intre în Parlament și că ar putea obține chiar un scor bun.
"Vrem să ducem acelaşi război pe care îl ducem deja în Bucureşti (…) mai departe", a precizat ea.